Job 39

Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

¿CAZARÁS tú la presa para el león? ¿Y saciarás el hambre de los leoncillos,

Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

Cuando están echados en las cuevas, Ó se están en sus guaridas para acechar?

Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

¿Quién preparó al cuervo su alimento, Cuando sus pollos claman á Dios, Bullendo de un lado á otro por carecer de comida?

Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

¿Sabes tú el tiempo en que paren las cabras monteses? ¿Ó miraste tú las ciervas cuando están pariendo?

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

¿Contaste tú los meses de su preñez, Y sabes el tiempo cuando han de parir?

I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

Encórvanse, hacen salir sus hijos, Pasan sus dolores.

El rîde de zarva cetăţilor,

Sus hijos están sanos, crecen con el pasto: Salen y no vuelven á ellas.

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

¿Quién echó libre al asno montés, y quién soltó sus ataduras?

Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

Al cual yo puse casa en la soledad, Y sus moradas en lugares estériles.

Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

Búrlase de la multitud de la ciudad: No oye las voces del arriero.

Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?

Lo oculto de los montes es su pasto, Y anda buscando todo lo que está verde.

Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

¿Querrá el unicornio servirte á ti, Ni quedar á tu pesebre?

Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

¿Atarás tú al unicornio con su coyunda para el surco? ¿Labrará los valles en pos de ti?

Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

¿Confiarás tú en él, por ser grande su fortaleza, Y le fiarás tu labor?

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

¿Fiarás de él que te tornará tu simiente, Y que la allegará en tu era?

Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!

¿Diste tú hermosas alas al pavo real, Ó alas y plumas al avestruz?

Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.

El cual desampara en la tierra sus huevos, Y sobre el polvo los calienta,

Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

Y olvídase de que los pisará el pie, Y que los quebrará bestia del campo.

Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

Endurécese para con sus hijos, como si no fuesen suyos, No temiendo que su trabajo haya sido en vano:

Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

Porque le privó Dios de sabiduría, Y no le dió inteligencia.

Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

Luego que se levanta en alto, Búrlase del caballo y de su jinete.

îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

¿Diste tú al caballo la fortaleza? ¿Vestiste tú su cerviz de relincho?

Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

¿Le intimidarás tú como á alguna langosta? El resoplido de su nariz es formidable:

fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

Escarba la tierra, alégrase en su fuerza, Sale al encuentro de las armas:

La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

Hace burla del espanto, y no teme, Ni vuelve el rostro delante de la espada.

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

Contra él suena la aljaba, El hierro de la lanza y de la pica:

Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

Y él con ímpetu y furor escarba la tierra, Sin importarle el sonido de la bocina;

El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.

Antes como que dice entre los clarines: ¡Ea! Y desde lejos huele la batalla, el grito de los capitanes, y la vocería.

De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

¿Vuela el gavilán por tu industria, Y extiende hacia el mediodía sus alas?

Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.

¿Se remonta el águila por tu mandamiento, Y pone en alto su nido? Ella habita y está en la piedra, En la cumbre del peñasco y de la roca. Desde allí acecha la comida: Sus ojos observan de muy lejos. Sus pollos chupan la sangre: Y donde hubiere cadáveres, allí está. Á más de eso respondió JEHOVÁ á Job y dijo: ¿Es sabiduría contender con el Omnipotente? El que disputa con Dios, responda á esto. Y respondió Job á JEHOVÁ, y dijo: He aquí que yo soy vil, ¿qué te responderé? Mi mano pongo sobre mi boca. Una vez hablé, y no responderé: Aun dos veces, mas no tornaré á hablar.