Job 39

Sai tu quando le capre selvagge delle rocce figliano? Hai tu osservato quando le cerve partoriscono?

Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

Conti tu i mesi della lor pregnanza e sai tu il momento in cui debbono sgravarsi?

Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

S’accosciano, fanno i lor piccini, e son tosto liberate dalle loro doglie;

Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

i lor piccini si fanno forti, crescono all’aperto, se ne vanno, e non tornan più alle madri.

Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

Chi manda libero l’onàgro, e chi scioglie i legami all’asino salvatico,

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

al quale ho dato per dimora il deserto, e la terra salata per abitazione?

I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

Egli si beffa del frastuono della città, e non ode grida di padrone.

El rîde de zarva cetăţilor,

Batte le montagne della sua pastura, e va in traccia d’ogni filo di verde.

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

Il bufalo vorrà egli servirti o passar la notte presso alla tua mangiatoia?

Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

Legherai tu il bufalo con una corda perché faccia il solco? erpicherà egli le valli dietro a te?

Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

Ti fiderai di lui perché la sua forza è grande? Lascerai a lui il tuo lavoro?

Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?

Conterai su lui perché ti porti a casa la raccolta e ti ammonti il grano sull’aia?

Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

Lo struzzo batte allegramente l’ali; ma le penne e le piume di lui son esse pietose?

Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

No, poich’egli abbandona sulla terra le proprie uova e le lascia scaldar sopra la sabbia.

Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

Egli dimentica che un piede le potrà schiacciare, e che le bestie dei campi le potran calpestare.

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

Tratta duramente i suoi piccini, quasi non fosser suoi; la sua fatica sarà vana, ma ciò non lo turba,

Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!

ché Iddio l’ha privato di sapienza, e non gli ha impartito intelligenza.

Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.

Ma quando si leva e piglia lo slancio, si beffa del cavallo e di chi lo cavalca.

Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

Sei tu che dài al cavallo il coraggio? che gli vesti il collo d’una fremente criniera?

Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

Sei tu che lo fai saltar come la locusta? Il fiero suo nitrito incute spavento.

Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

Raspa la terra nella valle ed esulta della sua forza; si slancia incontro alle armi.

Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

Della paura si ride, non trema, non indietreggia davanti alla spada.

îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

Gli risuona addosso il turcasso, la folgorante lancia e il dardo.

Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

Con fremente furia divora la terra. Non sta più fermo quando suona la tromba.

fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

Com’ode lo squillo, dice: Aha! e fiuta da lontano la battaglia, la voce tonante dei capi, e il grido di guerra.

La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

E’ l’intelligenza tua che allo sparviere fa spiccare il volo e spiegar l’ali verso mezzogiorno?

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

E’ forse al tuo comando che l’aquila si leva in alto e fa il suo nido nei luoghi elevati?

Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

Abita nelle rocce e vi pernotta; sta sulla punta delle rupi, sulle vette scoscese;

El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.

di là spia la preda, e i suoi occhi miran lontano.

De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

I suoi piccini s’abbeveran di sangue, e dove son de’ corpi morti, ivi ella si trova".

Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.