Job 41

Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să -i legi limba cu o funie?

Zalud je nadu u njega gojiti, na pogled njegov čovjek već pogiba.

Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să -i străpungi cu un cîrlig falca?

Junaka nema da njega razdraži, tko će mu se u lice suprotstavit'?

Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

Tko se sukobi s njim i živ ostade? Pod nebesima tog čovjeka nema!

Va face el un legămînt cu tine. ca să-ţi fie rob pe vecie?

Prešutjet neću njegove udove, ni silnu snagu, ni ljepotu stasa.

Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

Tko mu smije razodjenut' odjeću, tko li kroz dvostruk prodrijeti mu oklop?

Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

Tko će mu ralje rastvorit' dvokrilne kad strah vlada oko zubi njegovih?

Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe, şi capul cu căngi?

Hrbat mu je od ljuskavih štitova, zapečaćenih pečatom kamenim.

Ridică-ţi numai mîna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să -l loveşti.

Jedni uz druge tako se sljubiše da među njima dah ne bi prošao.

Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a -l prinde: numai să -l vezi, şi cazi la pămînt!

Tako su čvrsto slijepljeni zajedno: priljubljeni, razdvojit' se ne mogu.

Nimeni nu este atît de îndrăzneţ ca să -l întărîte. Cine Mi s'ar împotrivi în faţă?

Kad kihne, svjetlost iz njega zapršti, poput zorinih vjeđa oči su mu.

Cui sînt dator, ca să -i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

Zublje plamsaju iz njegovih ralja, iskre ognjene iz njih se prosiplju.

Vreau să mai vorbesc iarăş de mădularele lui, şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

Iz nozdrva mu sukljaju dimovi kao iz kotla što kipi na vatri.

Cine -i va putea ridica veşmîntul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

Dah bi njegov zapalio ugljevlje, jer mu iz ralja plamenovi suču.

Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cît sînt de înspăimîntătoare!

U šiji leži sva snaga njegova, a ispred njega užas se prostire.

Scuturile lui măreţe şi puternice, sînt unite împreună ca printr'o pecete;

Kad se ispravi, zastrepe valovi i prema morskoj uzmiču pučini.

se ţin unul de altul, şi nici aerul n'ar putea trece printre ele.

Poput pećine srce mu je tvrdo, poput mlinskoga kamena otporno.

Sînt ca nişte fraţi cari se îmbrăţişează, se apucă, şi rămîn nedespărţiţi.

Pregibi tusta mesa srasli su mu, čvrsti su kao da su saliveni.

Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sînt ca geana zorilor.

Zgodi li ga mač, od njeg se odbije, tako i koplje, sulica i strijela.

Din gura lui ţîşnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

Poput slame je za njega željezo, mjed je k'o drvo iscrvotočeno.

Din nările lui iese fum, ca dintr'un vas care fierbe, ca dintr'o căldare fierbinte.

On ne uzmiče od strelice s luka, stijenje iz praćke na nj k'o pljeva pada.

Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flacări.

K'o slamčica je toljaga za njega, koplju se smije kad zazviždi nad njim.

Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

Crepovlje oštro ima na trbuhu i blato njime ore k'o drljačom.

Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

Pod njim vrtlog sav k'o lonac uskipi, uspjeni more k'o pomast u kotlu.

Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

Za sobom svijetlu ostavlja on brazdu, regbi, bijelo runo bezdan prekriva.

Cînd se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

Ništa slično na zemlji ne postoji i niti je tko tako neustrašiv.

Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

I na najviše on s visoka gleda, kralj je svakome, i najponosnijim."

Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

Săgeata nu -l pune pe fugă, pietrele din praştie sînt ca pleava pentru el.

Nu vede în ghioagă decît un fir de pai, şi rîde la şuieratul săgeţilor.

Supt pîntecele lui sînt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

Face să clocotească fundul mării ca un cazan, şi -l clatină ca pe un vas plin cu mir.

În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adîncul pare ca pletele unui bătrîn.

Pe pămînt nimic nu -i este stăpîn; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace.``