Job 31

Sa svojim očima savez sam sklopio da pogledat neću nijednu djevicu.

Făcusem un legămînt cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.

A što mi je Bog odozgo dosudio, kakva mi je baština od Svesilnoga?

Dar ce soartă mi -a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi -a trimes Cel Atotputernic din ceruri?

TÓa nije li nesreća za opakoga, a nevolja za one koji zlo čine?

Peirea nu -i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?

Ne proniče li on sve moje putove, ne prebraja li on sve moje korake?

N'a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi -a numărat El toţi paşii mei?

Zar sam ikad u društvu laži hodio, zar mi je noga k prijevari hitjela?

Dacă am umblat cu minciuna, de mi -a alergat piciorul după înşelăciune:

Nek' me na ispravnoj mjeri Bog izmjeri pa će uvidjeti neporočnost moju!

să mă cîntărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

Ako mi je korak s puta kad zašao, ako mi se srce za okom povelo, ako mi je ljaga ruke okaljala,

De mi s'a abătut pasul depe calea cea dreaptă, de mi -a urmat inima ochii, de s'a lipit vreo întinăciune de mînile mele,

neka drugi jede što sam posijao, neka sve moje iskorijene izdanke!

atunci eu să samăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie desrădăcinate!

Ako mi zavede srce žena neka, ako za vratima svog bližnjeg kad vrebah,

Dacă mi -a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pîndit la uşa aproapelui meu,

neka moja žena drugom mlin okreće, neka s drugim svoju podijeli postelju!

atunci nevastă-mea să macine pentru altul, şi s'o necinstească alţii!

Djelo bestidno time bih počinio, zločin kojem pravda treba da presudi,

Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

užego vatru što žeže do Propasti i što bi svu moju sažgala ljetinu.

un foc care mistuie pînă la nimicire, şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.

Ako kada prezreh pravo sluge svoga il' služavke, sa mnom kad su se parbili,

De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, cînd se certau cu mine,

što ću učiniti kada Bog ustane? Što ću odvratit' kad račun zatraži?

ce aş putea să fac, cînd se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde cînd pedepseşte El?

Zar nas oba on ne stvori u utrobi i jednako sazda u krilu majčinu?

Cel ce m'a făcut pe mine în pîntecele mamei mele, nu l -a făcut şi pe el? Oare nu ne -a întocmit acelaş Dumnezeu în pîntecele mamei?

Ogluših li se na molbe siromaha ili rasplakah oči udovičine?

Dacă n'am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plîns ochii văduvei,

Jesam li kada sam svoj jeo zalogaj a da ga nisam sa sirotom dijelio?

dacă mi-am mîncat singur pînea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,

TÓa od mladosti k'o otac sam mu bio, vodio sam ga od krila materina!

eu, care din tinereţă l-am crescut ca un tată, eu, care dela naştere am sprijinit pe văduvă;

Zar sam beskućnika vidio bez odjeće ili siromaha kog bez pokrivača

dacă am văzut pe cel nenorocit ducînd lipsă de haine, pe cel lipsit neavînd învălitoare,

a da mu bedra ne blagosloviše mene kad se runom mojih ovaca ogrija?

fără ca inima lui să mă fi binecuvîntat, fără să fi fost încălzit de lîna mieilor mei;

Ako sam ruku na nevina podigao znajuć' da mi je na vratima branitelj,

dacă am ridicat mîna împotriva orfanului, pentrucă mă simţeam sprijinit de judecători;

nek' se rame moje od pleća odvali i neka mi ruka od lakta otpadne!

atunci, să mi se deslipească umărul dela încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărîme!

Jer strahote Božje na mene bi pale, njegovu ne bih odolio veličanstvu.

Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

Zar sam u zlato pouzdanje stavio i rekao zlatu: 'Sigurnosti moja!'

Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ,Tu eşti nădejdea mea`;

Zar sam se veliku blagu radovao, bogatstvima koja su mi stekle ruke?

dacă m'am îngîmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe cari le dobîndisem;

Zar se, gledajući sunce kako blista i kako mjesec sjajni nebom putuje,

dacă am privit soarele cînd strălucea, luna cînd înainta măreaţă,

moje srce dalo potajno zavesti da bih rukom njima poljubac poslao?

şi dacă mi s'a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducîndu-mi mîna la gură:

Grijeh bi to bio što za sudom vapije, jer Boga višnjega bih se odrekao.

şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m'aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

Zar se obradovah nevolji dušmana i likovah kad ga je zlo zadesilo,

Dacă m'am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie cînd l -a atins nenorocirea,

ja koji ne dadoh griješiti jeziku, proklinjući ga i želeći da umre?

eu, care n'am dat voie limbii mele să păcătuiască, să -i ceară moartea cu blestem;

Ne govorahu li ljudi mog šatora: 'TÓa koga nije on mesom nasitio'?

dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: ,Unde este cel ce nu s'a săturat din carnea lui?`

Nikad nije stranac vani noćivao, putniku sam svoja otvarao vrata.

Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;

Zar sam grijehe svoje ljudima tajio, zar sam u grudima skrivao krivicu

dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sîn,

jer sam se plašio govorkanja mnoštva i strahovao od prezira plemenskog te sam mučao ne prelazeć' svoga praga?

pentrucă mă temeam de mulţime, pentrucă mă temeam de dispreţul familiilor, ţinîndu-mă deoparte şi necutezînd să-mi trec pragul...

O, kad bi koga bilo da mene sasluša! Posljednju sam svoju riječ ja izrekao: na Svesilnom je sad da mi odgovori! Nek' mi optužnicu napiše protivnik,

Oh! de aş găsi pe cineva să m'asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plîngerea iscălită de protivnicul meu?

i ja ću je nosit' na svome ramenu, čelo ću njome k'o krunom uresit'.

Ca să -i port scrisoarea pe umăr, s'o leg de fruntea mea ca o cunună;

Dat ću mu račun o svojim koracima i poput kneza pred njega ću stupiti."

să -i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.

Ako je na me zemlja moja vikala, ako su s njom brazde njezine plakale;

Dacă pămîntul meu strigă împotriva mea, şi dacă brazdele lui varsă lacrămi;

ako sam plodove jeo ne plativši i ako sam joj ojadio ratare,

dacă i-am mîncat roada fără s'o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpîni:

[40a] neka mjesto žita po njoj niče korov, a mjesto ječma nek' posvud kukolj raste! [40b] Konac riječi Jobovih.

atunci să crească spini din el în loc de grîu, şi neghină în loc de orz!`` Sfîrşitul cuvintelor lui Iov.