Job 30

"A sada, gle, podruguju se mnome ljudi po ljetima mlađi od mene kojih oce ne bih bio metnuo ni s ovčarskim psima stada svojega.

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

Ta što će mi jakost ruku njihovih kad im muževna ponestane snaga ispijena glađu i oskudicom.

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

Glodali su u pustinji korijenje i čestar opustjelih ruševina.

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

Lobodu su i s grmlja lišće brali, kao kruh jeli korijenje žukino.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

Od društva ljudskog oni su prognani, za njima viču k'o za lopovima.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Živjeli su po strašnim jarugama, po spiljama i u raspuklinama.

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

Urlik im se iz šikarja dizao; po trnjacima ležahu stisnuti.

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

Sinovi bezvrijednih, soj bezimenih, bičevima su iz zemlje prognani.

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Rugalicom sam postao takvima i njima sada služim kao priča!

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

Gnušaju me se i bježe od mene, ne ustežu se pljunut' mi u lice.

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

I jer On luk mi slomi i satrije me, iz usta svojih izbaciše uzdu.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

S desne moje strane rulja ustaje, noge moje u bijeg oni tjeraju, put propasti prema meni nasiplju.

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

Stazu mi ruše da bi me satrli, napadaju i ne brani im nitko,

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

prolomom oni širokim naviru i kotrljaju se poput oluje.

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

Strahote sve se okreću na mene, mojeg ugleda kao vjetra nesta, poput oblaka iščeznu spasenje.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Duša se moja rasipa u meni, dani nevolje na me se srušili.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

Noću probada bolest kosti moje, ne počivaju boli što me glođu.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Muka mi je i halju nagrdila i stegla me k'o ovratnik odjeće.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

U blato me je oborila dolje, gle, postao sam k'o prah i pepeo.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

K Tebi vičem, al' Ti ne odgovaraš; pred Tobom stojim, al' Ti i ne mariš.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

Prema meni postao si okrutan; rukom preteškom na me se obaraš.

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

U vihor me dižeš, nosiš me njime, u vrtlogu me olujnom kovitlaš.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Da, znadem da si me smrti predao, saborištu zajedničkom svih živih.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Al' ne pruža li ruku utopljenik, ne viče li kad padne u nevolju?

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

Ne zaplakah li nad nevoljnicima, ne sažalje mi duša siromaha?

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Sreći se nadah, a dođe nesreća; svjetlost čekah, a gle, zavi me tama.

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Utroba vri u meni bez prestanka, svaki dan nove patnje mi donosi.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Smrknut idem, al' nitko me ne tješi; ustajem u zboru - da bih kriknuo.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Sa šakalima sam se zbratimio i nojevima postao sam drugom.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Na meni sva je koža pocrnjela, i kosti mi je sažgala ognjica.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

Tužaljka mi je ugodila harfu, svirala mi glas narikača ima.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.