Job 15

Elifaz din Teman a luat cuvîntul, şi a zis:

Temanlı Elifaz şöyle yanıtladı:

,,Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vînt de răsărit?

“Bilge kişi boş sözlerle yanıtlar mı, Karnını doğu rüzgarıyla doldurur mu?

Să se apere prin cuvinte cari n'ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?

Boş sözlerle tartışır, Yararsız söylevler verir mi?

Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

Tanrı korkusunu bile ortadan kaldırıyor, Tanrı’nın huzurunda düşünmeyi engelliyorsun.

Nelegiuirea ta îţi cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

Çünkü suçun ağzını kışkırtıyor, Hilekârların diliyle konuşuyorsun.

Nu eu, ci gura ta te osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Kendi ağzın seni suçluyor, ben değil, Dudakların sana karşı tanıklık ediyor.

Tu eşti omul care s'a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

“İlk doğan insan sen misin? Yoksa dağlardan önce mi var oldun?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

Tanrı’nın sırrını mı dinledin de, Yalnız kendini bilge görüyorsun?

Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n'o avem şi noi?

Senin bildiğin ne ki, biz bilmeyelim? Senin anladığın ne ki, bizde olmasın?

Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.

Bizde ak saçlı da yaşlı da var, Babandan bile yaşlı.

Puţin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele cari-ţi vorbesc atît de blînd?...

Az mı geliyor Tanrı’nın avutması sana, Söylediği yumuşak sözler?

Încotro te trage inima, şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

Niçin yüreğin seni sürüklüyor, Gözlerin parıldıyor,

Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?

Tanrı’ya öfkeni gösteriyorsun, Ağzından böyle sözler dökülüyor?

,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

“İnsan gerçekten temiz olabilir mi? Kadından doğan biri doğru olabilir mi?

Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,

Tanrı meleklerine güvenmiyorsa, Gökler bile O’nun gözünde temiz değilse,

cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!

Haksızlığı su gibi içen İğrenç, bozuk insana mı güvenecek?

Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

“Dinle beni, sana açıklayayım, Gördüğümü anlatayım,

ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind dela părinţii lor,

Bilgelerin atalarından öğrenip bildirdiği, Gizlemediği gerçekleri;

cărora singuri li se dăduse ţara, şi printre cari nici un străin nu venise încă.

O atalar ki, ülke yalnız onlara verilmişti, Aralarına henüz yabancı girmemişti.

,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit.

Kötü insan yaşamı boyunca kıvranır, Zorbaya ayrılan yıllar sayılıdır.

Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

Dehşet sesleri kulağından eksilmez, Esenlik içindeyken soyguncunun saldırısına uğrar.

El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă;

Karanlıktan kurtulabileceğine inanmaz, Kılıç onu gözler.

aleargă încoace şi încolo să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului.

‘Nerede?’ diyerek ekmek ardınca dolaşır, Karanlık günün yanıbaşında olduğunu bilir.

Necazul şi neliniştea îl înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Acı ve sıkıntı onu yıldırır, Savaşa hazır bir kral gibi onu yener.

Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic,

Çünkü Tanrı’ya el kaldırmış, Her Şeye Gücü Yeten’e meydan okumuş,

şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

Kalın, yumrulu kalkanıyla O’na inatla saldırmıştı.

Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,

“Yüzü semirdiği, Göbeği yağ bağladığı halde,

şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.

Yıkılmış kentlerde, Taş yığınına dönmüş oturulmaz evlerde oturacak,

Nu se va mai îmbogăţi, averea nu -i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pămînt.

Zengin olmayacak, serveti tükenecek, Malları ülkeye yayılmayacaktır.

Nu va putea ieşi din întunerec, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

Karanlıktan kaçamayacak, Filizlerini alev kurutacak, Tanrı’nın ağzından çıkan solukla yok olacaktır.

Dacă se încrede în rău, se înşeală, căci răul îi va fi răsplata.

Boş şeye güvenerek kendini aldatmasın, Çünkü ödülü de boş olacaktır.

Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.

Gününden önce işi tamamlanacak, Dalı yeşermeyecektir.

Va fi ca o viţă despoiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

Asma gibi koruğunu dökecek, Zeytin ağacı gibi çiçeğini dağıtacaktır.

Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mînca focul.

Çünkü tanrısızlar sürüsü kısır olur, Rüşvetçilerin çadırlarını ateş yakıp yok eder.

El zămisleşte răul şi naşte răul: în sînul lui coace roade cari -l înşeală.```

[] Fesada gebe kalıp kötülük doğururlar, İçleri yalan doludur.”