Job 15

Elifaz din Teman a luat cuvîntul, şi a zis:

,,Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vînt de răsărit?

Să se apere prin cuvinte cari n'ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?

Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

Nelegiuirea ta îţi cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

Nu eu, ci gura ta te osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Tu eşti omul care s'a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n'o avem şi noi?

Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.

Puţin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele cari-ţi vorbesc atît de blînd?...

Încotro te trage inima, şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?

,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,

cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!

Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind dela părinţii lor,

cărora singuri li se dăduse ţara, şi printre cari nici un străin nu venise încă.

,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit.

Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă;

aleargă încoace şi încolo să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului.

Necazul şi neliniştea îl înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic,

şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,

şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.

Nu se va mai îmbogăţi, averea nu -i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pămînt.

Nu va putea ieşi din întunerec, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

Dacă se încrede în rău, se înşeală, căci răul îi va fi răsplata.

Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.

Va fi ca o viţă despoiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mînca focul.

El zămisleşte răul şi naşte răul: în sînul lui coace roade cari -l înşeală.```