Job 29

Giobbe riprese il suo discorso e disse:

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

"Oh foss’io come ne’ mesi d’una volta, come ne’ giorni in cui Dio mi proteggeva,

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

quando la sua lampada mi risplendeva sul capo, e alla sua luce io camminavo nelle tenebre!

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

Oh fossi com’ero a’ giorni della mia maturità, quando Iddio vegliava amico sulla mia tenda,

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

quando l’Onnipotente stava ancora meco, e avevo i miei figliuoli d’intorno;

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

quando mi lavavo i piedi nel latte e dalla roccia mi fluivano ruscelli d’olio!

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Allorché uscivo per andare alla porta della città e mi facevo preparare il seggio sulla piazza,

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

i giovani, al vedermi, si ritiravano, i vecchi s’alzavano e rimanevano in piedi;

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

i maggiorenti cessavan di parlare e si mettevan la mano sulla bocca;

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

la voce dei capi diventava muta, la lingua s’attaccava al loro palato.

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

L’orecchio che mi udiva, mi diceva beato; l’occhio che mi vedeva mi rendea testimonianza,

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

perché salvavo il misero che gridava aiuto, e l’orfano che non aveva chi lo soccorresse.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

Scendea su me la benedizione di chi stava per perire, e facevo esultare il cuor della vedova.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

La giustizia era il mio vestimento ed io il suo; la probità era come il mio mantello e il mio turbante.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

Ero l’occhio del cieco, il piede dello zoppo;

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

ero il padre de’ poveri, e studiavo a fondo la causa dello sconosciuto.

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

Spezzavo la ganascia all’iniquo, e gli facevo lasciar la preda che avea fra i denti.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

E dicevo: "Morrò nel mio nido, e moltiplicherò i miei giorni come la rena;

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

le mie radici si stenderanno verso l’acque, la rugiada passerà la notte sui miei rami;

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

la mia gloria sempre si rinnoverà, e l’arco rinverdirà nella mia mano".

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

Gli astanti m’ascoltavano pieni d’aspettazione, si tacevan per udire il mio parere.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Quand’avevo parlato, non replicavano; la mia parola scendeva su loro come una rugiada.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

E m’aspettavan come s’aspetta la pioggia; aprivan larga la bocca come a un acquazzone di primavera.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Io sorridevo loro quand’erano sfiduciati; e non potevano oscurar la luce del mio volto.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Quando andavo da loro, mi sedevo come capo, ed ero come un re fra le sue schiere, come un consolatore in mezzo agli afflitti.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.