Job 30

Nu derimod ler de ad mig, Folk, der er yngre end jeg, hvis Fædre jeg fandt for ringe at sætte iblandt mine Hyrdehunde.

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

Og hvad skulde jeg med deres Hænders Kraft? Deres Ungdomskraft har de mistet,

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

tørrede hen af Trang og Sult. De afgnaver Ørk og Ødemark

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

og plukker Melde ved Krattet, Gyvelrødder er deres Brød.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

Fra Samfundet drives de bort, som ad Tyve råbes der efter dem.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

De bor i Kløfter, fulde af Rædsler, i Jordens og Klippernes Huler.

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

De brøler imellem Buske, i Tornekrat kommer de sammen,

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

en dum og navnløs Æt, de joges med Hug af Lande.

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Men nu er jeg Hånsang for dem, jeg er dem et Samtaleemne;

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

de afskyr mig, holder sig fra mig, nægter sig ikke af spytte ad mig.

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

Thi han løste min Buestreng, ydmyged mig, og foran mig kasted de Tøjlerne af.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

Til højre rejser sig Ynglen, Fødderne slår de fra mig, bygger sig Ulykkesveje imod mig

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

min Sti har de opbrudt, de hjælper med til mit Fald, og ingen hindrer dem i det;

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

de kommer som gennem et gabende Murbrud, vælter sig frem under Ruiner,

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

Rædsler har vendt sig imod mig; min Værdighed joges bort som af Storm, min Lykke svandt som en Sky.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Min Sjæl opløser sig i mig; Elendigheds Dage har ramt mig:

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

Natten borer i mine Knogler, aldrig blunder de nagende Smerter.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Med vældig Kraft vanskabes mit Kød, det hænger om mig, som var det min Kjortel.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Han kasted mig ud i Dynd, jeg er blevet som Støv og Aske.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

Jeg skriger til dig, du svarer mig ikke, du står der og ænser mig ikke;

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

grum er du blevet imod mig, forfølger mig med din vældige Hånd.

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Du løfter og vejrer mig hen i Stormen, og dens Brusen gennemryster mig;

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

thi jeg ved, du fører mig hjem til Døden, til det Hus, hvor alt levende samles.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Dog, mon den druknende ej rækker Hånden ud og råber om Hjælp, når han går under?

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

Mon ikke jeg græder over den, som havde det hårdt, sørgede ikke min Sjæl for den fattiges Skyld?

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Jeg biede på Lykke, men Ulykke kom, jeg håbed på Lys, men Mørke kom;

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

ustandseligt koger det i mig, Elendigheds Dage traf mig;

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

trøstesløs går jeg i Sorg, i Forsamlingen rejser jeg mig og råber;

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Sjakalernes Broder blev jeg, Strudsenes Fælle.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Min Hud er sort, falder af, mine Knogler brænder af Hede;

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

min Citer er blevet til Sorg, min Fløjte til hulkende Gråd!

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.