Job 3

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

[] Sonunda Eyüp ağzını açtı ve doğduğu güne lanet edip şöyle dedi:

A luat cuvîntul şi a zis:

[] Sonunda Eyüp ağzını açtı ve doğduğu güne lanet edip şöyle dedi:

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

“Doğduğum gün yok olsun, ‘Bir oğul doğdu’ denen gece yok olsun!

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Karanlığa bürünsün o gün, Yüce Tanrı onunla ilgilenmesin, Üzerine ışık doğmasın.

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

Karanlık ve ölüm gölgesi sahip çıksın o güne, Bulut çöksün üzerine; Işığını karanlık söndürsün.

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

Zifiri karanlık yutsun o geceyi, Yılın günleri arasında sayılmasın, Aylardan hiçbirine girmesin.

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Kısır olsun o gece, Sevinç sesi duyulmasın içinde.

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Günleri lanetleyenler, Livyatan’ı uyandırmaya hazır olanlar, O günü lanetlesin.

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Akşamının yıldızları kararsın, Boş yere aydınlığı beklesin, Tan atışını görmesin.

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Çünkü sıkıntı yüzü görmemem için Anamın rahminin kapılarını üstüme kapamadı.

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

“Neden doğarken ölmedim, Rahimden çıkarken son soluğumu vermedim?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

Neden beni dizler, Emeyim diye memeler karşıladı?

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

Çünkü şimdi huzur içinde yatmış, Uyuyup dinlenmiş olurdum;

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

Yaptırdıkları kentler şimdi viran olan Dünya kralları ve danışmanlarıyla birlikte,

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

Evlerini gümüşle dolduran Altın sahibi önderlerle birlikte.

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Neden düşük bir çocuk gibi, Gün yüzü görmemiş yavrular gibi toprağa gömülmedim?

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Orada kötüler kargaşayı bırakır, Yorgunlar rahat eder.

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Tutsaklar huzur içinde yaşar, Angaryacının sesini duymazlar.

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Küçük de büyük de oradadır, Köle efendisinden özgürdür.

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

“Niçin sıkıntı çekenlere ışık, Acı içindekilere yaşam verilir?

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

[] Oysa onlar gelmeyen ölümü özler, Onu define arar gibi ararlar;

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

Mezara kavuşunca Neşeden coşar, sevinç bulurlar.

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

Neden yaşam verilir nereye gideceğini bilmeyen insana, Çevresini Tanrı’nın çitle çevirdiği kişiye?

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Çünkü iniltim ekmekten önce geliyor, Su gibi dökülmekte feryadım.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

Korktuğum, Çekindiğim başıma geldi.

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

Huzur yok, sükûnet yok, rahat yok, Yalnız kargaşa var.”