Job 3

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

След това Йов отвори устата си и прокле деня си.

A luat cuvîntul şi a zis:

И Йов заговори и каза:

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

Да погине денят, в който се родих, и нощта, в която се каза: Зачена се мъжко!

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Мрак да бъде онзи ден; да не го зачита Бог отгоре и да не изгрее на него светлина!

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

Да го обладаят тъмнина и смъртна сянка, да го покрие облак, да го ужаси тъмата на деня!

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

Онази нощ — тъмнина да я обладава, да не се радва между дните на годината, да не влезе в числото на месеците!

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Ето, безплодна да бъде онази нощ, да не влезе в нея ликуване!

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Да я прокълнат онези, които кълнат деня, онези, които са изкусни да събудят Левиатан.

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Да потъмнеят звездите на здрача й, да чака светлина и да я няма и да не види лъчите на зората;

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

защото не затвори вратата на майчината ми утроба и не скри страданието от очите ми.

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Защо не умрях още от утробата и не издъхнах, щом излязох от корема?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

Защо ме приеха коленете и защо — гърдите, за да суча?

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

Защото сега щях да лежа и да почивам, щях да спя, тогава щях покой да имам —

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

с царе и съветници земни, които съградиха си развалини,

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

или с князе, които имаха и злато, и къщите напълниха си със сребро.

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Или като скрито мъртвородено не щеше да ме има, като децата, които не са видели светлина.

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Там безбожните престават да вилнеят и уморените там си почиват.

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Там пленените са на спокойствие и гласа на угнетителя не чуват.

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Там са малък и голям; и слугата е свободен от своя господар.

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

Защо се дава светлина на страдащия и живот — на огорчените в душата,

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

които за смъртта копнеят, но я няма; от имане скрито повече я търсят,

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

и се радват до ликуване и веселят се, щом намерят гроба;

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

на човека, чийто път е скрит, и когото Бог е оградил, затворил?

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Защото още преди хляба ми въздишката ми идва и стенанията ми като вода се леят.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

Защото онова, от което се боях, ме връхлетя и онова, от което се ужасявах, ми се случи.

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

Нямам мир, нито почивка, нито покой, и дойде беда.