Job 4

Så tog Temaniten Elifaz til Orde og sagde:

Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis:

Ærgrer det dig, om man taler til dig? Men hvem kan her være tavs?

,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

Du har selv talt mange til Rette og styrket de slappe Hænder,

De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite.

dine Ord holdt den segnende oppe, vaklende Knæ gav du Kraft.

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau.

Men nu det gælder dig selv, så taber du Modet, nu det rammer dig selv, er du slaget af Skræk!

Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

Er ikke din Gudsfrygt din Tillid, din fromme Færd dit Håb?

Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta?

Tænk efter! Hvem gik uskyldig til Grunde, hvor gik retsindige under?

Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

Men det har jeg set: Hvo Uret pløjer og sår Fortræd, de høster det selv.

După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele!

For Guds Ånd går de til Grunde, for hans Vredes Pust går de til.

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.

Løvens Brøl og Vilddyrets Glam Ungløvernes Tænder slås ud;

Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!

Løven omkommer af Mangel på Rov, og Løveungerne spredes.

Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

Der sneg sig til mig et Ord mit Øre opfanged dets Hvisken

Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare.

i Nattesynernes Tanker, da Dvale sank over Mennesker;

În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,

Angst og Skælven kom over mig, alle mine Ledemod skjalv;

m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut.

et Pust strøg over mit Ansigt, Hårene rejste sig på min Krop.

Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul...

Så stod det stille! Jeg sansed ikke, hvordan det så ud; en Skikkelse stod for mit Øje, jeg hørte en hviskende Stemme:

Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

"Har et Menneske Ret for Gud, mon en Mand er ren for sin Skaber?

,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut?

End ikke sine Tjenere tror han, hos sine Engle finder han Fejl,

Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

endsige hos dem, der bor i en Hytte af Ler og har deres Grundvold i Støvet!

cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

De knuses ligesom Møl, imellem Morgen og Aften, de sønderslås uden at ænses, for evigt går de til Grunde.

De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.

Rives ej deres Teltreb ud? De dør, men ikke i Visdom."

Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea!