Job 3

Potom otevřev Job ústa svá, zlořečil dni svému.

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

Nebo mluvě Job, řekl:

A luat cuvîntul şi a zis:

Ó by byl zahynul ten den, v němž jsem se naroditi měl, i noc, v níž bylo řečeno: Počat jest pacholík.

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

Ten den ó by byl obrácen v temnost, aby ho byl nevyhledával Bůh shůry, a nebyl osvícen světlem.

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Ó by jej byly zachvátily tmy a stín smrti, a aby jej byla přikvačila mračna, a předěsila horkost denní.

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

Ó by noc tu mrákota byla opanovala, aby nebyla připojena ke dnům roku, a v počet měsíců nepřišla.

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

Ó by noc ta byla osaměla, a zpěvu aby nebylo v ní.

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Ó by jí byli zlořečili ti, kteříž proklínají den, hotovi jsouce vzbuditi velryba.

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Ó by se byly hvězdy zatměly v soumraku jejím, a očekávajíc světla, aby ho nebyla dočekala, ani spatřila záře jitřní.

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Nebo nezavřela dveří života mého, ani skryla trápení od očí mých.

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Proč jsem neumřel v matce, aneb vyšed z života, proč jsem nezahynul?

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Proč jsem vzat byl na klín, a proč jsem prsí požíval?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

Nebo bych nyní ležel a odpočíval, spal bych a měl bych pokoj,

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

S králi a radami země, kteříž sobě vzdělávali místa pustá,

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

Aneb s knížaty, kteříž měli zlato, a domy své naplňovali stříbrem.

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

Aneb jako nedochůdče nezřetelné proč jsem nebyl, a jako nemluvňátka, kteráž světla neviděla?

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Tamť bezbožní přestávají bouřiti, a tamť odpočívají ti, jenž v práci ustali.

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Také i vězňové pokoj mají, a neslyší více hlasu násilníka.

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Malý i veliký tam jsou rovni sobě, a služebník jest prost pána svého.

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Proč Bůh dává světlo zbědovanému a život těm, kteříž jsou ducha truchlivého?

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

Kteříž očekávají smrti, a není jí, ačkoli jí hledají pilněji než skrytých pokladů?

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

Kteříž by se veselili s plésáním a radovali, když by nalezli hrob?

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

Člověku, jehož cesta skryta jest, a jehož Bůh přistřel?

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

Nebo před pokrmem mým vzdychání mé přichází, a rozchází se jako voda řvání mé.

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

To zajisté, čehož jsem se lekal, stalo se mi, a čehož jsem se obával, přišlo na mne.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

Neměl jsem pokoje, aniž jsem se ubezpečil, ani odpočíval, až i přišlo pokušení toto.

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``