Job 7

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

militia est vita hominis super terram et sicut dies mercennarii dies eius

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

sicut servus desiderat umbram et sicut mercennarius praestolatur finem operis sui

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

sic et ego habui menses vacuos et noctes laboriosas enumeravi mihi

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

si dormiero dico quando consurgam et rursum expectabo vesperam et replebor doloribus usque ad tenebras

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

induta est caro mea putredine et sordibus pulveris cutis mea aruit et contracta est

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

dies mei velocius transierunt quam a texente tela succiditur et consumpti sunt absque ulla spe

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

memento quia ventus est vita mea et non revertetur oculus meus ut videat bona

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

nec aspiciet me visus hominis oculi tui in me et non subsistam

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

sicut consumitur nubes et pertransit sic qui descenderit ad inferos non ascendet

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

nec revertetur ultra in domum suam neque cognoscet eum amplius locus eius

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

quapropter et ego non parcam ori meo loquar in tribulatione spiritus mei confabulabor cum amaritudine animae meae

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

numquid mare sum ego aut cetus quia circumdedisti me carcere

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

si dixero consolabitur me lectulus meus et relevabor loquens mecum in strato meo

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

terrebis me per somnia et per visiones horrore concuties

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

quam ob rem elegit suspendium anima mea et mortem ossa mea

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

desperavi nequaquam ultra iam vivam parce mihi nihil enim sunt dies mei

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

quid est homo quia magnificas eum aut quia ponis erga eum cor tuum

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

visitas eum diluculo et subito probas illum

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

usquequo non parces mihi nec dimittis me ut gluttiam salivam meam

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

peccavi quid faciam tibi o custos hominum quare posuisti me contrarium tibi et factus sum mihimet ipsi gravis

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

cur non tolles peccatum meum et quare non auferes iniquitatem meam ecce nunc in pulvere dormiam et si mane me quaesieris non subsistam