Job 7

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

Is there not an appointed time to man upon earth? are not his days also like the days of an hireling?

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

As a servant earnestly desireth the shadow, and as an hireling looketh for the reward of his work:

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

So am I made to possess months of vanity, and wearisome nights are appointed to me.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

When I lie down, I say, When shall I arise, and the night be gone? and I am full of tossings to and fro unto the dawning of the day.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

My flesh is clothed with worms and clods of dust; my skin is broken, and become loathsome.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

My days are swifter than a weaver's shuttle, and are spent without hope.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

O remember that my life is wind: mine eye shall no more see good.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

The eye of him that hath seen me shall see me no more: thine eyes are upon me, and I am not.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

As the cloud is consumed and vanisheth away: so he that goeth down to the grave shall come up no more.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

He shall return no more to his house, neither shall his place know him any more.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Therefore I will not refrain my mouth; I will speak in the anguish of my spirit; I will complain in the bitterness of my soul.

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Am I a sea, or a whale, that thou settest a watch over me?

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

When I say, My bed shall comfort me, my couch shall ease my complaint;

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

Then thou scarest me with dreams, and terrifiest me through visions:

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

So that my soul chooseth strangling, and death rather than my life.

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

I loathe it; I would not live alway: let me alone; for my days are vanity.

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

What is man, that thou shouldest magnify him? and that thou shouldest set thine heart upon him?

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

And that thou shouldest visit him every morning, and try him every moment?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

How long wilt thou not depart from me, nor let me alone till I swallow down my spittle?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

I have sinned; what shall I do unto thee, O thou preserver of men? why hast thou set me as a mark against thee, so that I am a burden to myself?

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

And why dost thou not pardon my transgression, and take away mine iniquity? for now shall I sleep in the dust; and thou shalt seek me in the morning, but I shall not be.