Job 3

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

Après cela, Job ouvrit la bouche et maudit le jour de sa naissance.

A luat cuvîntul şi a zis:

Il prit la parole et dit:

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

Périsse le jour où je suis né, Et la nuit qui dit: Un enfant mâle est conçu!

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Ce jour! qu'il se change en ténèbres, Que Dieu n'en ait point souci dans le ciel, Et que la lumière ne rayonne plus sur lui!

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

Que l'obscurité et l'ombre de la mort s'en emparent, Que des nuées établissent leur demeure au-dessus de lui, Et que de noirs phénomènes l'épouvantent!

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

Cette nuit! que les ténèbres en fassent leur proie, Qu'elle disparaisse de l'année, Qu'elle ne soit plus comptée parmi les mois!

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Que cette nuit devienne stérile, Que l'allégresse en soit bannie!

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Qu'elle soit maudite par ceux qui maudissent les jours, Par ceux qui savent exciter le léviathan!

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Que les étoiles de son crépuscule s'obscurcissent, Qu'elle attende en vain la lumière, Et qu'elle ne voie point les paupières de l'aurore!

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Car elle n'a pas fermé le sein qui me conçut, Ni dérobé la souffrance à mes regards.

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Pourquoi ne suis-je pas mort dans le ventre de ma mère? Pourquoi n'ai-je pas expiré au sortir de ses entrailles?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

Pourquoi ai-je trouvé des genoux pour me recevoir, Et des mamelles pour m'allaiter?

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

Je serais couché maintenant, je serais tranquille, Je dormirais, je reposerais,

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

Avec les rois et les grands de la terre, Qui se bâtirent des mausolées,

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

Avec les princes qui avaient de l'or, Et qui remplirent d'argent leurs demeures.

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Ou je n'existerais pas, je serais comme un avorton caché, Comme des enfants qui n'ont pas vu la lumière.

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Là ne s'agitent plus les méchants, Et là se reposent ceux qui sont fatigués et sans force;

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Les captifs sont tous en paix, Ils n'entendent pas la voix de l'oppresseur;

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Le petit et le grand sont là, Et l'esclave n'est plus soumis à son maître.

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

Pourquoi donne-t-il la lumière à celui qui souffre, Et la vie à ceux qui ont l'amertume dans l'âme,

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

Qui espèrent en vain la mort, Et qui la convoitent plus qu'un trésor,

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

Qui seraient transportés de joie Et saisis d'allégresse, s'ils trouvaient le tombeau?

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

A l'homme qui ne sait où aller, Et que Dieu cerne de toutes parts?

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Mes soupirs sont ma nourriture, Et mes cris se répandent comme l'eau.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

Ce que je crains, c'est ce qui m'arrive; Ce que je redoute, c'est ce qui m'atteint.

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

Je n'ai ni tranquillité, ni paix, ni repos, Et le trouble s'est emparé de moi.