Job 6

Iov a luat cuvîntul şi a zis:

Odpovídaje pak Job, řekl:

,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,

Ó kdyby pilně zváženo bylo hořekování mé, a bída má na váze aby spolu vyzdvižena byla.

ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!

Jistě že by se nad písek mořský těžší ukázala, pročež mi se i slov nedostává.

Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!

Nebo střely Všemohoucího vězí ve mně, jejichž jed vysušil ducha mého, a hrůzy Boží bojují proti mně.

Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?

Zdaliž řve divoký osel nad mladistvou travou? Řve-liž vůl nad picí svou?

Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?

Zdaliž jedí to, což neslaného jest, bez soli? Jest-liž chut v věci slzké?

Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!

Ach, kterýchž se ostýchala dotknouti duše má, ty jsou již bolesti těla mého.

O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!

Ó by se naplnila žádost má, a aby to, čehož očekávám, dal Bůh,

De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!

Totiž, aby se líbilo Bohu setříti mne, vztáhnouti ruku svou, a zahladiti mne.

Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.

Neboť mám ještě, čím bych se potěšoval, (ačkoli hořím bolestí, aniž mne Bůh co lituje), že jsem netajil řečí Nejsvětějšího.

La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?

Nebo jaká jest síla má, abych potrvati mohl? Aneb jaký konec můj, abych prodlel života svého?

Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?

Zdali síla má jest síla kamenná? Zdali tělo mé ocelivé?

Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?

Zdaliž pak obrany mé není při mně? Aneb zdravý soud vzdálen jest ode mne,

Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.

Proti tomu, jehož lítostivost k bližnímu mizí, a kterýž bázeň Všemohoucího opustil?

Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.

Bratří moji zmýlili mne jako potok, pominuli jako prudcí potokové,

Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;

Kteříž kalní bývají od ledu, a v nichž se kryje sníh.

vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.

V čas horka vysychají; když sucho bývá, mizejí z místa svého.

Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.

Sem i tam roztěkají se od toku svého obecného, v nic se obracejí a hynou.

Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.

To vidouce houfové jdoucích z Tema, zástupové Sabejských, jenž naději měli v nich,

Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.

Zastyděli se, že v nich doufali; nebo přišedše až k nim, oklamáni jsou.

Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!

Tak zajisté i vy byvše, nejste; vidouce potření mé, děsíte se.

V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,

Zdali jsem řekl: Přineste mi, aneb z zboží svého udělte darů pro mne?

scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`

Aneb: Vysvoboďte mne z ruky nepřítele, a z ruky násilníků vykupte mne?

Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.

Poučte mne, a budu mlčeti, a v čem bych bloudil, poslužte mi k srozumění.

O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?

Ó jak jsou pronikavé řeči upřímé! Ale co vzdělá obviňování vaše?

Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?

Zdali jen z slov mne viniti myslíte, a převívati řeči choulostivého?

Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.

Také i na sirotka se obořujete, anobrž jámu kopáte příteli svému.

Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!

A protož nyní chtějtež popatřiti na mne, a suďte, klamám-liť před oblíčejem vaším.

Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!

Napravte se, prosím, nechť není nepravostí; napravte se, pravím, a tak poznáte, žeť jest spravedlnost v té řeči mé.

Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

A jest-li na jazyku mém nepravost, neměl-liž bych, čitedlen býti bíd?