Job 17

Még mindig csúfot űznek belőlem! Szemem az ő patvarkodásuk között virraszt.

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

Kezest magadnál rendelj, kérlek, nékem; *különben* ki csap velem kezet?

Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

Minthogy az ő szívöket elzártad az értelem elől, azért nem is magasztalhatod fel őket.

Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

A ki prédává juttatja barátait, annak fiainak szemei elfogyatkoznak.

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

Példabeszéddé tőn engem a népek előtt, és ijesztővé lettem előttök.

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

A bosszúság miatt szemem elhomályosodik, és minden tagom olyan, mint az árnyék.

M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

Elálmélkodnak ezen a becsületesek, és az ártatlan a képmutató ellen támad.

Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

Ám az igaz kitart az ő útján, és a tiszta kezű ember még erősebbé lesz.

Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

Nosza hát, térjetek ide mindnyájan; jőjjetek, kérlek, úgy sem találok bölcset köztetek.

Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

Napjaim elmulának, szívemnek kincsei: terveim meghiusulának.

Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

Az éjszakát nappallá változtatják, és a világosság csakhamar sötétséggé lesz.

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

Ha reménykedem is, a sír *már* az én házam, a sötétségben vetettem az én ágyamat.

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

A sírnak mondom: Te vagy az én atyám; a férgeknek pedig: Ti vagytok az én anyám és néném.

Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

Hol tehát az én reménységem, ki törődik az én reménységemmel?

cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

Leszáll az majd a sír üregébe, velem együtt nyugoszik a porban.

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``