Job 7

Nije l' vojska život čovjekov na zemlji? Ne provodi l' dane poput najamnika?

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

Kao što trudan rob za hladom žudi, poput nadničara štono plaću čeka,

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

mjeseci jada tako me zapadoše i noći su mučne meni dosuđene.

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

Liježuć' mislim svagda: 'Kada ću ustati?' A dižuć se: 'Kada večer dočekati!' I tako se kinjim sve dok se ne smrkne.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

PÓut moju crvi i blato odjenuše, koža na meni puca i raščinja se.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Dani moji brže od čunka prođoše, promakoše hitro bez ikakve nade.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Spomeni se: život moj je samo lahor i oči mi neće više vidjet' sreće!

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Prijateljsko oko neće me gledati; pogled svoj u mene upro si te sahnem.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

Kao što se oblak gubi i raspline, tko u Šeol siđe, više ne izlazi.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Domu svome natrag ne vraća se nikad, njegovo ga mjesto više ne poznaje.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Ustima ja svojim stoga branit' neću, u tjeskobi duha govorit ću sada, u gorčini duše ja ću zajecati.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Zar sam more ili neman morska, pa si stražu nada mnom stavio?

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Kažem li: 'Na logu ću se smirit', ležaj će mi olakšati muke',

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

snovima me prestravljuješ tada, prepadaš me viđenjima mučnim.

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

Kamo sreće da mi se zadavit'! Smrt mi je od patnja mojih draža.

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

Ja ginem i vječno živjet neću; pusti me, tek dah su dani moji!

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

Što je čovjek da ga toliko ti cijeniš, da je srcu tvojem tako prirastao

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

i svakoga jutra da njega pohodiš i svakoga trena da ga iskušavaš?

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

Kada ćeš svoj pogled skinuti sa mene i dati mi barem pljuvačku progutat'?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Ako sam zgriješio, što učinih tebi, o ti koji pomno nadzireš čovjeka? Zašto si k'o metu mene ti uzeo, zbog čega sam tebi na teret postao?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Zar prijestupa moga ne možeš podnijeti i ne možeš prijeći preko krivnje moje? Jer, malo će proći i u prah ću leći, ti ćeš me tražiti, al' me biti neće."

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``