Job 6

A Job progovori i reče:

Iov a luat cuvîntul şi a zis:

"O, kad bi se jad moj izmjeriti mog'o, a nevolje moje stavit' na tezulju!

,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,

Teže one jesu od sveg pijeska morskog, i stoga mi riječi zastraniti znaju.

ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!

Strijele Svesilnoga u mojem su mesu, ljuti otrov njihov ispija mi dušu, Božje se strahote oborile na me.

Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!

TÓa, kraj svježe trave njače li magarac, muče li goveče kraj punih jasala?

Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?

Zar hranu bljutavu jedemo bez soli? Zar kakove slasti ima u bjelancu?

Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?

Al' ono što mi se gadilo dotaći, to mi je sada sva hrana u bolesti.

Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!

O, da bi se molba moja uslišala, da mi Bog ispuni ono čem se nadam!

O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!

O, kada bi me Bog uništiti htio, kada bi mahnuo rukom da me satre!

De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!

Za mene bi prava utjeha to bila, klicati bih mog'o u mukama teškim što se ne protivljah odluci Svetoga.

Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.

Zar snage imam da mogu čekati? Radi kakve svrhe da ja duže živim?

La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?

Zar je snaga moja k'o snaga kamena, zar je tijelo moje od mjedi liveno?

Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?

Na što se u sebi osloniti mogu? Zar mi svaka pomoć nije uskraćena?

Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?

Tko odbija milost bližnjemu svojemu, prezreo je strah od Boga Svesilnoga.

Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.

Kao potok me iznevjeriše braća, kao bujice zimske svoje korito.

Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.

Od leda mutne vode im se nadimlju, 'bujaju od snijega što se topit' stao;

Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;

al u doba sušno naskoro presahnu, od žege ishlape tada iz korita.

vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.

Karavane zbog njih skreću sa putova, u pustinju zađu i u njoj se gube.

Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.

Karavane temske očima ih traže, putnici iz Šebe nadaju se njima.

Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.

A kad do njih dođu, nađu se u čudu, jer su se u nadi svojoj prevarili.

Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.

U ovom ste času i vi meni takvi: vidjeste strahotu pa se preplašiste.

Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!

Rekoh li vam možda: 'Darujte mi štogod, poklonite nešto od svojega blaga;

V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,

iz šake dušmanske izbavite mene, oslobodite me silnikova jarma?'

scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`

Vi me poučite, pa ću ušutjeti, u čem je moj prijestup, pokažite meni.

Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.

O, kako su snažne besjede iskrene! Al' kamo to vaši smjeraju prijekori?

O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?

Mislite li možda prekoriti riječi? TÓa u vjetar ide govor očajnikov!

Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?

Nad sirotom kocku zar biste bacali i sa prijateljem trgovali svojim?

Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.

U oči me sada dobro pogledajte, paz'te neću li vam slagati u lice.

Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!

Povucite riječ! Kakve li nepravde! Povucite riječ, neporočan ja sam!

Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!

Zar pakosti ima na usnama mojim? Zar nesreću svaku okusio nisam?

Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?