Job 7

militia est vita hominis super terram et sicut dies mercennarii dies eius

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

sicut servus desiderat umbram et sicut mercennarius praestolatur finem operis sui

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

sic et ego habui menses vacuos et noctes laboriosas enumeravi mihi

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

si dormiero dico quando consurgam et rursum expectabo vesperam et replebor doloribus usque ad tenebras

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

induta est caro mea putredine et sordibus pulveris cutis mea aruit et contracta est

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

dies mei velocius transierunt quam a texente tela succiditur et consumpti sunt absque ulla spe

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

memento quia ventus est vita mea et non revertetur oculus meus ut videat bona

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

nec aspiciet me visus hominis oculi tui in me et non subsistam

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

sicut consumitur nubes et pertransit sic qui descenderit ad inferos non ascendet

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

nec revertetur ultra in domum suam neque cognoscet eum amplius locus eius

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

quapropter et ego non parcam ori meo loquar in tribulatione spiritus mei confabulabor cum amaritudine animae meae

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

numquid mare sum ego aut cetus quia circumdedisti me carcere

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

si dixero consolabitur me lectulus meus et relevabor loquens mecum in strato meo

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

terrebis me per somnia et per visiones horrore concuties

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

quam ob rem elegit suspendium anima mea et mortem ossa mea

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

desperavi nequaquam ultra iam vivam parce mihi nihil enim sunt dies mei

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

quid est homo quia magnificas eum aut quia ponis erga eum cor tuum

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

visitas eum diluculo et subito probas illum

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

usquequo non parces mihi nec dimittis me ut gluttiam salivam meam

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

peccavi quid faciam tibi o custos hominum quare posuisti me contrarium tibi et factus sum mihimet ipsi gravis

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

cur non tolles peccatum meum et quare non auferes iniquitatem meam ecce nunc in pulvere dormiam et si mane me quaesieris non subsistam

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``