Job 7

Le sort de l'homme sur la terre est celui d'un soldat, Et ses jours sont ceux d'un mercenaire.

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

Comme l'esclave soupire après l'ombre, Comme l'ouvrier attend son salaire,

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Ainsi j'ai pour partage des mois de douleur, J'ai pour mon lot des nuits de souffrance.

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

Je me couche, et je dis: Quand me lèverai-je? quand finira la nuit? Et je suis rassasié d'agitations jusqu'au point du jour.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Mon corps se couvre de vers et d'une croûte terreuse, Ma peau se crevasse et se dissout.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Mes jours sont plus rapides que la navette du tisserand, Ils s'évanouissent: plus d'espérance!

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Souviens-toi que ma vie est un souffle! Mes yeux ne reverront pas le bonheur.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

L'oeil qui me regarde ne me regardera plus; Ton oeil me cherchera, et je ne serai plus.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

Comme la nuée se dissipe et s'en va, Celui qui descend au séjour des morts ne remontera pas;

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Il ne reviendra plus dans sa maison, Et le lieu qu'il habitait ne le connaîtra plus.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

C'est pourquoi je ne retiendrai point ma bouche, Je parlerai dans l'angoisse de mon coeur, Je me plaindrai dans l'amertume de mon âme.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Suis-je une mer, ou un monstre marin, Pour que tu établisses des gardes autour de moi?

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Quand je dis: Mon lit me soulagera, Ma couche calmera mes douleurs,

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

C'est alors que tu m'effraies par des songes, Que tu m'épouvantes par des visions.

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

Ah! je voudrais être étranglé! Je voudrais la mort plutôt que ces os!

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

Je les méprise!... je ne vivrai pas toujours... Laisse-moi, car ma vie n'est qu'un souffle.

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

Qu'est-ce que l'homme, pour que tu en fasses tant de cas, Pour que tu daignes prendre garde à lui,

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

Pour que tu le visites tous les matins, Pour que tu l'éprouves à tous les instants?

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

Quand cesseras-tu d'avoir le regard sur moi? Quand me laisseras-tu le temps d'avaler ma salive?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Si j'ai péché, qu'ai-je pu te faire, gardien des hommes? Pourquoi me mettre en butte à tes traits? Pourquoi me rendre à charge à moi-même?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Que ne pardonnes-tu mon péché, Et que n'oublies-tu mon iniquité? Car je vais me coucher dans la poussière; Tu me chercheras, et je ne serai plus.

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``