Job 7

Is there not an appointed time to man upon earth? are not his days also like the days of an hireling?

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

As a servant earnestly desireth the shadow, and as an hireling looketh for the reward of his work:

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

So am I made to possess months of vanity, and wearisome nights are appointed to me.

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

When I lie down, I say, When shall I arise, and the night be gone? and I am full of tossings to and fro unto the dawning of the day.

Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

My flesh is clothed with worms and clods of dust; my skin is broken, and become loathsome.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

My days are swifter than a weaver's shuttle, and are spent without hope.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

O remember that my life is wind: mine eye shall no more see good.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

The eye of him that hath seen me shall see me no more: thine eyes are upon me, and I am not.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

As the cloud is consumed and vanisheth away: so he that goeth down to the grave shall come up no more.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

He shall return no more to his house, neither shall his place know him any more.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Therefore I will not refrain my mouth; I will speak in the anguish of my spirit; I will complain in the bitterness of my soul.

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Am I a sea, or a whale, that thou settest a watch over me?

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

When I say, My bed shall comfort me, my couch shall ease my complaint;

Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Then thou scarest me with dreams, and terrifiest me through visions:

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

So that my soul chooseth strangling, and death rather than my life.

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

I loathe it; I would not live alway: let me alone; for my days are vanity.

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

What is man, that thou shouldest magnify him? and that thou shouldest set thine heart upon him?

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

And that thou shouldest visit him every morning, and try him every moment?

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

How long wilt thou not depart from me, nor let me alone till I swallow down my spittle?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

I have sinned; what shall I do unto thee, O thou preserver of men? why hast thou set me as a mark against thee, so that I am a burden to myself?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

And why dost thou not pardon my transgression, and take away mine iniquity? for now shall I sleep in the dust; and thou shalt seek me in the morning, but I shall not be.

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``