Job 37

A tale spettacolo il cuor mi trema e balza fuor del suo luogo.

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.

Udite, udite il fragore della sua voce, il rombo che esce dalla sua bocca!

Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

Egli lo lancia sotto tutti i cieli e il suo lampo guizza fino ai lembi della terra.

Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.

Dopo il lampo, una voce rugge; egli tuona con la sua voce maestosa; e quando s’ode la voce, il fulmine non e già più nella sua mano.

Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

Iddio tuona con la sua voce maravigliosamente; grandi cose egli fa che noi non intendiamo.

Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.

Dice alla neve: "Cadi sulla terra!" lo dice al nembo della pioggia, al nembo delle piogge torrenziali.

El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

Rende inerte ogni mano d’uomo, onde tutti i mortali, che son opera sua, imparino a conoscerlo.

Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.

Le bestie selvagge vanno nel covo, e stan ritirate entro le tane.

Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.

Dai recessi del sud viene l’uragano, dagli aquiloni il freddo.

Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.

Al soffio di Dio si forma il ghiaccio e si contrae la distesa dell’acque.

Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.

Egli carica pure le nubi d’umidità, disperde lontano le nuvole che portano i suoi lampi

Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;

ed esse, da lui guidate, vanno vagando nei lor giri per eseguir quanto ei loro comanda sopra la faccia di tutta la terra;

mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.

e le manda o come flagello, o come beneficio alla sua terra, o come prova della sua bontà.

Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.

Porgi l’orecchio a questo, o Giobbe; fermati, e considera le maraviglie di Dio!

Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!

Sai tu come Iddio le diriga e faccia guizzare il lampo dalle sue nubi?

Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

Conosci tu l’equilibrio delle nuvole, le maraviglie di colui la cui scienza è perfetta?

Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?

Sai tu come mai gli abiti tuoi sono caldi quando la terra s’assopisce sotto il soffio dello scirocco?

Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?

Puoi tu, come lui, distendere i cieli e farli solidi come uno specchio di metallo?

Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?

Insegnaci tu che dirgli!… Nelle tenebre nostre, noi non abbiam parole.

Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.

Gli si annunzierà forse ch’io voglio parlare? Ma chi mai può bramare d’essere inghiottito?

Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?

Nessuno può fissare il sole che sfolgora ne’ cieli quando v’è passato il vento a renderli tersi.

Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;

Dal settentrione viene l’oro; ma Dio è circondato da una maestà terribile;

dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

l’Onnipotente noi non lo possiam scoprire. Egli è grande in forza, in equità, in perfetta giustizia; egli non opprime alcuno.

Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.

Perciò gli uomini lo temono; ei non degna d’uno sguardo chi si presume savio".

De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``