Job 37

Poslouchejte pilně hřmotného hlasu jeho, a zvuku z úst jeho pocházejícího.

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.

Pode všecka nebesa jej rozprostírá, a světlo své k krajům země.

Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

Za nímž zvučí hlukem, a hřímá hlasem důstojnosti své, aniž mešká s jinými věcmi, když se slýchá hlas jeho.

Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.

Bůh silný hřímá hlasem svým předivně, činí veliké věci, a však nemůžeme rozuměti, jak.

Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

Sněhu zajisté říká: Buď na zemi, tolikéž pršce dešťové, ano i přívalu násilnému.

Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.

Zavírá ruku všelikého člověka, aby žádný z lidí nemohl konati díla svého.

El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

Tehdáž i zvěř vchází do skrýše, a v peleších svých obývá.

Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.

Z skrýše vychází vichřice, a od půlnoční strany zima.

Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.

Dchnutím Bůh silný dává mráz, až se široké vody zavírají.

Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.

Také i při svlažování země pohybuje oblakem, a rozhání mračno světlem svým.

Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.

A tentýž sem i tam obrací se moudrostí jeho, aby činil, což by mu koli přikázal na tváři okršlku zemského.

Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;

Buď k trestání, neb pro zemi svou, buď k prokazování dobrotivosti, spraví to, že se postaví.

mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.

Pozorujž toho, Jobe, zastav se a podívej se divům Boha silného.

Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.

Víš-li, kdy Bůh ukládá co o těch věcech, aneb kdy chce osvěcovati světlem oblaky své?

Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!

Znáš-li, jak se vznášejí oblakové, a jiné divy dokonalého v uměních?

Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

A že tě roucho tvé zahřívati bude, když Bůh zemi pokojnou činí větry poledními?

Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?

Roztahoval-li jsi s ním nebesa trvánlivá, k zrcadlu slitému podobná?

Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?

Poukaž nám, co bychom řekli jemu; nebo nemůžeme ani řeči zpořádati pro temnost.

Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?

Zdaž jemu kdo oznámí, co bych já mluvil? Pakli by kdo za mne mluvil, jistě že by byl sehlcen.

Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.

Ano nyní nemohou patřiti lidé na světlo, když jest jasné na oblacích, když je vítr prochází a vyčišťuje,

Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?

Od půlnoční strany s jasnem jako zlato přicházeje, ale v Bohu hroznější jest sláva.

Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;

Všemohoucí, jehož vystihnouti nemůžeme, ač jest veliký v moci, však soudem a přísnou spravedlností netrápí.

dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

Protož bojí se ho lidé; neohlédá se na žádného z těch, kdož jsou moudrého srdce.

Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.

De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``