Psalms 49

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

Ey bütün halklar, dinleyin! Kulak verin hepiniz, ey dünyada yaşayanlar,

mici şi mari, bogaţi şi săraci!

Halk çocukları, bey çocukları, Zenginler, yoksullar!

Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

Bilgelik dökülecek ağzımdan, Anlayış sağlayacak içimdeki düşünceler,

Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

Kulak vereceğim özdeyişlere, Lirle yorumlayacağım bilmecemi.

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

Niçin korkayım kötü günlerde Niyeti bozuk düşmanlarım çevremi sarınca?

Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

Onlar varlıklarına güvenir, Büyük servetleriyle böbürlenirler.

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

Kimse kimsenin hayatının bedelini ödeyemez, Tanrı’ya fidye veremez.

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

Çünkü hayatın fidyesi büyüktür, Kimse ödemeye yeltenmemeli.

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

Böyle olmasa, Sonsuza dek yaşar insan, Mezar yüzü görmez.

Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

Kuşkusuz herkes biliyor bilgelerin öldüğünü, Aptallarla budalaların yok olduğunu. Mallarını başkalarına bırakıyorlar.

Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

Mezarları, sonsuza dek evleri, Kuşaklar boyu konutları olacak, Topraklarına kendi adlarını verseler bile.

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Bütün gösterişine karşın geçicidir insan, Ölüp giden hayvanlar gibi.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

Budalaların yolu, Onların sözünü onaylayanların sonu budur. Sela

Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

Sürü gibi ölüler diyarına sürülecekler, Ölüm güdecek onları. Tan ağarınca doğrular onlara egemen olacak, Cesetleri çürüyecek, Ölüler diyarı onlara konut olacak.

Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

Ama Tanrı beni Ölüler diyarının pençesinden kurtaracak Ve yanına alacak. Sela

Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

Korkma biri zenginleşirse, Evinin görkemi artarsa.

căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

Çünkü ölünce hiçbir şey götüremez, Görkemi onunla mezara gitmez.

Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

Yaşarken kendini mutlu saysa bile, Başarılı olunca övülse bile.

căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

Atalarının kuşağına katılacak, Onlar ki asla ışık yüzü görmeyecekler.

Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

Bütün gösterişine karşın anlayışsızdır insan, Ölüp giden hayvanlar gibi.