Job 37

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.

Poslouchejte pilně hřmotného hlasu jeho, a zvuku z úst jeho pocházejícího.

Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

Pode všecka nebesa jej rozprostírá, a světlo své k krajům země.

Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.

Za nímž zvučí hlukem, a hřímá hlasem důstojnosti své, aniž mešká s jinými věcmi, když se slýchá hlas jeho.

Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

Bůh silný hřímá hlasem svým předivně, činí veliké věci, a však nemůžeme rozuměti, jak.

Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.

Sněhu zajisté říká: Buď na zemi, tolikéž pršce dešťové, ano i přívalu násilnému.

El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

Zavírá ruku všelikého člověka, aby žádný z lidí nemohl konati díla svého.

Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.

Tehdáž i zvěř vchází do skrýše, a v peleších svých obývá.

Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.

Z skrýše vychází vichřice, a od půlnoční strany zima.

Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.

Dchnutím Bůh silný dává mráz, až se široké vody zavírají.

Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.

Také i při svlažování země pohybuje oblakem, a rozhání mračno světlem svým.

Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;

A tentýž sem i tam obrací se moudrostí jeho, aby činil, což by mu koli přikázal na tváři okršlku zemského.

mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.

Buď k trestání, neb pro zemi svou, buď k prokazování dobrotivosti, spraví to, že se postaví.

Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.

Pozorujž toho, Jobe, zastav se a podívej se divům Boha silného.

Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!

Víš-li, kdy Bůh ukládá co o těch věcech, aneb kdy chce osvěcovati světlem oblaky své?

Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

Znáš-li, jak se vznášejí oblakové, a jiné divy dokonalého v uměních?

Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?

A že tě roucho tvé zahřívati bude, když Bůh zemi pokojnou činí větry poledními?

Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?

Roztahoval-li jsi s ním nebesa trvánlivá, k zrcadlu slitému podobná?

Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?

Poukaž nám, co bychom řekli jemu; nebo nemůžeme ani řeči zpořádati pro temnost.

Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.

Zdaž jemu kdo oznámí, co bych já mluvil? Pakli by kdo za mne mluvil, jistě že by byl sehlcen.

Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?

Ano nyní nemohou patřiti lidé na světlo, když jest jasné na oblacích, když je vítr prochází a vyčišťuje,

Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;

Od půlnoční strany s jasnem jako zlato přicházeje, ale v Bohu hroznější jest sláva.

dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

Všemohoucí, jehož vystihnouti nemůžeme, ač jest veliký v moci, však soudem a přísnou spravedlností netrápí.

Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.

Protož bojí se ho lidé; neohlédá se na žádného z těch, kdož jsou moudrého srdce.

De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``