Psalms 49

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

Aŭskultu ĉi tion, ĉiuj popoloj; Atentu, ĉiuj loĝantoj de la mondo,

mici şi mari, bogaţi şi săraci!

Kaj altrangulo kaj malaltrangulo, Riĉulo kaj malriĉulo kune.

Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

Mia buŝo diros saĝaĵon, Kaj la penso de mia koro prudentaĵon.

Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

Mi klinos mian orelon al sentenco; Sur harpo mi esprimos mian enigmon.

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

Kial mi devus timi en tagoj de malbono, Kiam min ĉirkaŭas la malboneco de miaj persekutantoj,

Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

Kiuj fidas sian potencon Kaj fanfaronas per sia granda riĉeco?

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

Fraton tute ne liberigos homo, Nek donos al Dio elaĉeton por li

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

(Multekosta estus la elaĉeto de ilia animo, Kaj neniam tio estos),

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

Ke li restu viva eterne, Ke li ne vidu la tombon.

Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

Oni ja vidas, ke saĝuloj mortas, Kaj ankaŭ malsaĝulo kaj sensciulo pereas Kaj lasas al aliaj sian havon.

Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

Ilia deziro estas, ke iliaj domoj ekzistu por ĉiam, Kaj iliaj loĝejoj de generacio al generacio; Ili nomas siajn bienojn laŭ siaj nomoj.

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Sed homo ne restas longe en honoro; Li egaliĝas al bruto buĉota.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

Tia estas ilia vojo, ilia espero, Kaj iliaj posteuloj aprobas ilian opinion. Sela.

Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

Kiel ŝafoj ili estos metataj en Ŝeolon; La morto ilin paŝtos; Kaj matene virtuloj ilin ekposedos, Kaj ilia bildo pereos en Ŝeol, perdinte loĝejon.

Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

Sed Dio liberigos mian animon el la mano de Ŝeol, Ĉar Li prenos min. Sela.

Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

Ne timu, kiam homo riĉiĝas, Kiam grandiĝas la gloro de lia domo.

căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

Ĉar mortante li nenion prenos; Ne iros post li malsupren lia honoro.

Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

Ĉar kvankam li ĝuigas sian animon dum sia vivado, Kaj oni vin laŭdas por tio, ke vi faras al vi bone,

căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

Tamen li iros al la generacio de siaj patroj, Kiuj neniam vidos lumon.

Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

Homo, kiu estas en honoro, sed ne havas prudenton, Estas egala al bruto buĉota.