Job 10

Життя моє стало бридке для моєї душі... Нехай нарікання своє я на себе пущу, нехай говорю я в гіркоті своєї душі!

M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

Скажу Богові я: Не осуджуй мене! Повідом же мене, чого став Ти зо мною на прю?

Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

Чи це добре Тобі, що Ти гнобиш мене, що погорджуєш творивом рук Своїх, а раду безбожних освітлюєш?

Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

Хіба маєш Ти очі тілесні? Чи Ти бачиш так само, як бачить людина людину?

Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

Хіба Твої дні як дні людські, чи літа Твої як дні мужа,

Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

що шукаєш провини моєї й вивідуєш гріх мій,

ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

хоч відаєш Ти, що я не беззаконник, та нема, хто б мене врятував від Твоєї руки?

cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?

Твої руки створили мене і вчинили мене, потім Ти обернувся і губиш мене...

Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!

Пам'ятай, що мов глину мене обробив Ти, і в порох мене обертаєш.

Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?

Чи не ллєш мене, мов молоко, і не згустив Ти мене, мов на сир?

Nu m'ai muls ca laptele?

Ти шкірою й тілом мене зодягаєш, і сплів Ти мене із костей та із жил.

M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;

Життя й милість подав Ти мені, а опіка Твоя стерегла мого духа.

mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

А оце заховав Ти у серці Своєму, я знаю, що є воно в Тебе:

Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:

якщо я грішу, Ти мене стережеш, та з провини моєї мене не очищуєш...

că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

Якщо я провинюся, то горе мені! А якщо я невинний, не смію підняти свою голову, ситий стидом та напоєний горем своїм!...

Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

А коли піднесеться вона, то Ти ловиш мене, як той лев, і знову предивно зо мною поводишся:

Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

поновлюєш свідків Своїх проти мене, помножуєш гнів Свій на мене, військо за військом на мене Ти шлеш...

Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

І нащо з утроби Ти вивів мене? Я був би помер, і жоднісіньке око мене не побачило б,

Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

як нібито не існував був би я, перейшов би з утроби до гробу...

Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!

Отож, дні мої нечисленні, перестань же, й від мене вступись, і нехай не турбуюся я бодай трохи,

Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,

поки я не піду й не вернуся! до краю темноти та смертної тіні,

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

до темного краю, як морок, до тьмяного краю, в якому порядків нема, і де світло, як темрява...

în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``