Job 26

Iov a luat cuvîntul şi a zis:
,,Cît de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere!
Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere! Ce belşug de înţelepciune dai tu la iveală!
Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?
Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele supt ape şi supt locuitorii lor;
înaintea Lui locuinţa morţilor este goală, adîncul n'are acoperiş.
El întinde miazănoaptea asupra golului, şi spînzură pămîntul pe nimic.
Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg supt greutatea lor.
Acopere faţa scaunului Său de domnie, şi Îşi întinde norul peste el.
A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întunerec.
Stîlpii cerului se clatină, şi se înspăimîntă la ameninţarea Lui.
Prin puterea Lui turbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia.
Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge şarpele fugar.
Şi acestea sînt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge pînă la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine -l va auzi?``