Job 14

EL HOMBRE nacido de mujer, Corto de días, y harto de sinsabores:

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Que sale como una flor y es cortado; Y huye como la sombra, y no permanece.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

¿Y sobre éste abres tus ojos, Y me traes á juicio contigo?

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

¿Quién hará limpio de inmundo? Nadie.

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Ciertamente sus días están determinados, y el número de sus meses está cerca de ti: Tú le pusiste términos, de los cuales no pasará.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Si tú lo dejares, él dejará de ser: Entre tanto deseará, como el jornalero, su día.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Porque si el árbol fuere cortado, aún queda de él esperanza; retoñecerá aún, Y sus renuevos no faltarán.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Si se envejeciere en la tierra su raíz, Y su tronco fuere muerto en el polvo,

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Al percibir el agua reverdecerá, Y hará copa como planta.

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

Mas el hombre morirá, y será cortado; Y perecerá el hombre, ¿y dónde estará él?

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Las aguas de la mar se fueron, Y agotóse el río, secóse.

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Así el hombre yace, y no se tornará á levantar: Hasta que no haya cielo no despertarán, Ni se levantarán de su sueño.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

¡Oh quién me diera que me escondieses en el sepulcro, Que me encubrieras hasta apaciguarse tu ira, Que me pusieses plazo, y de mí te acordaras!

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Si el hombre muriere, ¿volverá á vivir? Todos los días de mi edad esperaré, Hasta que venga mi mutación.

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Aficionado á la obra de tus manos, Llamarás, y yo te responderé.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Pues ahora me cuentas los pasos, Y no das tregua á mi pecado.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Tienes sellada en saco mi prevaricación, Y coacervas mi iniquidad.

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Y ciertamente el monte que cae se deshace, Y las peñas son traspasadas de su lugar;

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

Las piedras son desgastadas con el agua impetuosa, Que se lleva el polvo de la tierra: de tal manera haces tú perecer la esperanza del hombre.

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

Para siempre serás más fuerte que él, y él se va; Demudarás su rostro, y enviaráslo.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Sus hijos serán honrados, y él no lo sabrá; Ó serán humillados, y no entenderá de ellos.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Mas su carne sobre él se dolerá, Y entristecerse ha en él su alma.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``