Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

EL HOMBRE nacido de mujer, Corto de días, y harto de sinsabores:

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Que sale como una flor y es cortado; Y huye como la sombra, y no permanece.

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

¿Y sobre éste abres tus ojos, Y me traes á juicio contigo?

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

¿Quién hará limpio de inmundo? Nadie.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Ciertamente sus días están determinados, y el número de sus meses está cerca de ti: Tú le pusiste términos, de los cuales no pasará.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Si tú lo dejares, él dejará de ser: Entre tanto deseará, como el jornalero, su día.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Porque si el árbol fuere cortado, aún queda de él esperanza; retoñecerá aún, Y sus renuevos no faltarán.

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Si se envejeciere en la tierra su raíz, Y su tronco fuere muerto en el polvo,

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

Al percibir el agua reverdecerá, Y hará copa como planta.

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Mas el hombre morirá, y será cortado; Y perecerá el hombre, ¿y dónde estará él?

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Las aguas de la mar se fueron, Y agotóse el río, secóse.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

Así el hombre yace, y no se tornará á levantar: Hasta que no haya cielo no despertarán, Ni se levantarán de su sueño.

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

¡Oh quién me diera que me escondieses en el sepulcro, Que me encubrieras hasta apaciguarse tu ira, Que me pusieses plazo, y de mí te acordaras!

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Si el hombre muriere, ¿volverá á vivir? Todos los días de mi edad esperaré, Hasta que venga mi mutación.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Aficionado á la obra de tus manos, Llamarás, y yo te responderé.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Pues ahora me cuentas los pasos, Y no das tregua á mi pecado.

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Tienes sellada en saco mi prevaricación, Y coacervas mi iniquidad.

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

Y ciertamente el monte que cae se deshace, Y las peñas son traspasadas de su lugar;

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

Las piedras son desgastadas con el agua impetuosa, Que se lleva el polvo de la tierra: de tal manera haces tú perecer la esperanza del hombre.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Para siempre serás más fuerte que él, y él se va; Demudarás su rostro, y enviaráslo.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Sus hijos serán honrados, y él no lo sabrá; Ó serán humillados, y no entenderá de ellos.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

Mas su carne sobre él se dolerá, Y entristecerse ha en él su alma.