Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Az asszonytól született ember rövid életű és háborúságokkal bővelkedő.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Mint a virág, kinyílik és elhervad, és eltünik, mint az árnyék és nem állandó.

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Még az ilyen ellen is felnyitod-é szemeidet, tennen magaddal törvénybe állítasz-é engem?

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Ki adhat tisztát a tisztátalanból? Senki.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Nincsenek-é meghatározva napjai? Az ő hónapjainak számát te tudod; határt vetettél néki, a melyet nem hághat át.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Fordulj el azért tőle, hogy nyugodalma legyen, hogy legyen napjában annyi öröme, mint egy béresnek.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Mert a fának van reménysége; ha levágják, ismét kihajt, és az ő hajtásai el nem fogynak.

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Még ha megaggodik is a földben a gyökere, és ha elhal is a porban törzsöke:

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

A víznek illatától kifakad, ágakat hajt, mint a csemete.

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

De ha a férfi meghal és elterül; ha az ember kimúlik, hol van ő?

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Mint a víz kiapad a tóból, a patak elapad, kiszárad:

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

Úgy fekszik le az ember és nem kél fel; az egek elmúlásáig sem ébrednek, nem költetnek föl az ő álmukból.

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Vajha engem a holtak országában tartanál; rejtegetnél engemet addig, a míg elmúlik a te haragod; határt vetnél nékem, azután megemlékeznél rólam!

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Ha meghal az ember, vajjon feltámad-é? *Akkor* az én hadakozásom minden idejében reménylenék, míglen elkövetkeznék az én elváltozásom.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Szólítanál és én felelnék néked, kivánkoznál a te kezednek alkotása után.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

De most számlálgatod az én lépéseimet, és nem nézed el az én vétkeimet!

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Gonoszságom egy csomóba van lepecsételve, és hozzáadod bűneimhez.

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

Még a hegy is szétomlik, ha eldől; a szikla is elmozdul helyéről;

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

A köveket lekoptatja a víz, a földet elsodorja annak árja: az ember reménységét is úgy teszed semmivé.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Hatalmaskodol rajta szüntelen és ő elmegy; megváltoztatván az arczát, úgy bocsátod el őt.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Ha tisztesség éri is fiait, nem tudja; ha megszégyenülnek, nem törődik velök.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

Csak őmagáért fáj még a teste, és a lelke is őmagáért kesereg.