Job 14

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Čovjek koga je žena rodila kratka je vijeka i pun nevolja.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

K'o cvijet je nikao i vene već, poput sjene bježi ne zastajuć'.

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Na takva, zar, ti oči otvaraš i preda se na sud ga izvodiš?

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Tko će čisto izvuć' iz nečista? Nitko!

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Pa kad su njegovi dani odbrojeni, kad mu broj mjeseci o tebi ovisi, kad mu granicu stavljaš neprijelaznu,

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

skini s njega pogled da počinut' može, poput najamnika da svoj dan uživa.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

TÓa ni drvu nije nada sva propala, posječeno, ono opet prozeleni i mladice nove iz njega izbiju.

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Ako mu korijen i ostari u zemlji, ako mu se panj i sasuši u prahu,

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

oćutjevši vodu, ono će propupat' i pustiti grane kao stablo novo.

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Al' kad čovjek umre, ostaje pokošen, kad smrtnik izdahne, gdje li je on tada?

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Može sva voda iz mora ispariti i presahnut' rijeke, isušit posvema',

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

al' čovjek kad legne, ne ustaje više, dok nebesa bude, neće se podići, od sna se svojega probuditi neće.

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

O, kad bi me htio skriti u Šeolu, zakloniti me dok srdžba ti ne mine, dÓati mi rok kad ćeš me se spomenuti,

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

- jer, kad umre čovjek, zar uskrsnut' može? - čekao bih te sve dane vojske svoje dok ne bi došao da mi smjenu dadeš.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Zvao bi me, a ja bih se odazvao: zaželio si se djela svojih ruku.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

A sad nad svakim mojim vrebaš korakom, nijednog mi grijeha nećeš oprostiti,

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

u vreći si prijestup moj zapečatio i krivicu moju svu si zapisao.

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

Vaj! K'o što se jednom uruši planina, k'o što se hridina s mjesta svog odvali,

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

k'o što voda kamen s vremenom istroši, a pljusak bujicom zemlju svu sapere, tako uništavaš nadu u čovjeku.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Oborio si ga - on ode za svagda, nagrđena lica, otjeran, odbačen.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Djecu mu poštuju - o tom ništa ne zna; ako su prezrena - o tom ne razmišlja.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

On jedino pati zbog svojega tijela, on jedino tuži zbog svojeg života."