Job 14

Mennesket, født af en Kvinde, hans Liv er stakket, han mættes af Uro;

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

han spirer som Blomsten og visner, flyr som Skyggen, står ikke fast.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Og på ham vil du rette dit Øje, ham vil du stævne for Retten!

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Ja, kunde der komme en ren af en uren! Nej, end ikke een!

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Når hans Dages Tal er fastsat, hans Måneder talt hos dig, og du har sat ham en uoverskridelig Grænse,

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

tag så dit Øje fra ham, lad ham i Fred, at han kan nyde sin Dag som en Daglejer!

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Thi for et Træ er der Håb: Fældes det, skyder det atter, det fattes ej nye Skud;

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

ældes end Roden i Jorden, dør end Stubben i Mulde:

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

lugter det Vand, får det nye Skud, skyder Grene som nyplantet Træ;

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

men dør en Mand, er det ude med ham, udånder Mennesket, hvor er han da?

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Som Vand løber ud af Søen og Floden svinder og tørres,

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

så lægger Manden sig, rejser sig ikke, vågner ikke, før Himlen forgår, aldrig vækkes han af sin Søvn.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

Tag dog og gem mig i Dødens Rige, skjul mig, indtil din Vrede er ovre, sæt mig en Frist og kom mig i Hu!

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Om Manden dog døde for atter at leve! Da vented jeg rolig al Stridens Tid, indtil min Afløsning kom;

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

du skulde kalde - og jeg skulde svare længes imod dine Hænders Værk!

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Derimod tæller du nu mine Skridt, du tilgiver ikke min Synd,

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

forseglet ligger min Brøde i Posen, og over min Skyld har du lukket til.

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Nej, ligesom Bjerget skrider og falder, som Klippen rokkes fra Grunden,

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

som Vandet udhuler Sten og Plaskregn bortskyller Jord, så har du udslukt Menneskets Håb.

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

For evigt slår du ham ned, han går bort, skamskænder hans Ansigt og lader ham fare.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Hans Sønner hædres, han ved det ikke, de synker i Ringhed, han mærker det ikke;

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

ikkun hans eget Kød volder Smerte, ikkun hans egen Sjæl volder Sorg.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``