Numbers 16

利未的曾孙、哥辖的孙子、以斯哈的儿子可拉,和流便子孙中以利押的儿子大坍、亚比兰,与比勒的儿子安,
Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s'a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, cîteşi trei fiii lui Ruben.
并以色列会中的二百五十个首领,就是有名望选入会中的人,在摩西面前一同起来,
S'au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din ceice erau chemaţi la sfat, şi cari erau oameni cu nume.
聚集攻击摩西、亚伦,说:「你们擅自专权!全会众个个既是圣洁,耶和华也在他们中间,你们为什么自高,超过耶和华的会众呢?」
Ei s'au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis: ,,Destul! căci toată adunarea, toţi sînt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicaţi voi mai pesus de adunarea Domnului?``
摩西听见这话就俯伏在地,
Cînd a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pămînt.
对可拉和他一党的人说:「到了早晨,耶和华必指示谁是属他的,谁是圣洁的,就叫谁亲近他;他所拣选的是谁,必叫谁亲近他。
A vorbit lui Core şi la toată ceata lui, şi a zis: ,,Mîne, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfînt, şi -l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care -l va alege.
可拉啊,你们要这样行,你和你的一党要拿香炉来。
Iată ce să faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui.
明日,在耶和华面前,把火盛在炉中,把香放在其上。耶和华拣选谁,谁就为圣洁。你们这利未的子孙擅自专权了!」
Mîne, puneţi foc în ele, şi puneţi tămîie pe el înaintea Domnului. Acela pe care -l va alege Domnul, va fi sfînt. Destul, copiii lui Levi.``
摩西又对可拉说:「利未的子孙哪,你们听我说!
Moise a zis lui Core: ,,Ascultaţi dar, copiii lui Levi!
以色列的 神从以色列会中将你们分别出来,使你们亲近他,办耶和华帐幕的事,并站在会众面前替他们当差。
Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v'a ales din adunarea lui Israel, lăsîndu-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba cortului Domnului, şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să -i slujiţi?
耶和华又使你和你一切弟兄─利未的子孙─一同亲近他,这岂为小事?你们还要求祭司的职任吗?
V'a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine, şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!
你和你一党的人聚集是要攻击耶和华。亚伦算什么,你们竟向他发怨言呢?」
De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cîrtiţi împotriva lui?``
摩西打发人去召以利押的儿子大坍、亚比兰。他们说:「我们不上去!
Moise a trimes să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: ,,Nu ne suim.
你将我们从流奶与蜜之地领上来,要在旷野杀我们,这岂为小事?你还要自立为王辖管我们吗?
N'ajunge că ne-ai scos dintr'o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpîneşti peste noi?
并且你没有将我们领到流奶与蜜之地,也没有把田地和葡萄园给我们为业。难道你要剜这些人的眼睛吗?我们不上去!」
Ce bine ne-ai mai dus într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpînire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!``
摩西就甚发怒,对耶和华说:「求你不要享受他们的供物。我并没有夺过他们一匹驴,也没有害过他们一个人。」
Moise s'a mîniat foarte tare, şi a zis Domnului: ,,Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar, şi n'am făcut rău niciunuia din ei.``
摩西对可拉说:「明天,你和你一党的人,并亚伦,都要站在耶和华面前;
Moise a zis lui Core: ,,Tu şi toată ceata ta, mîne să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron.
各人要拿一个香炉,共二百五十个,把香放在上面,到耶和华面前。你和亚伦也各拿自己的香炉。」
Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămîie în ea, şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.``
于是他们各人拿一个香炉,盛上火,加上香,同摩西、亚伦站在会幕门前。
Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămîie în foc, şi au stătut la uşa cortului întîlnirii, împreună cu Moise şi Aaron.
可拉招聚全会众到会幕门前,要攻击摩西、亚伦;耶和华的荣光就向全会众显现。
Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa cortului întîlnirii. Atunci slava Domnului s'a arătat întregei adunări.
耶和华晓谕摩西、亚伦说:
Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
「你们离开这会众,我好在转眼之间把他们灭绝。」
,,Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări, şi -i voi topi într'o clipă.``
摩西、亚伦就俯伏在地,说:「 神,万人之灵的 神啊,一人犯罪,你就要向全会众发怒吗?」
Ei au căzut cu feţele la pămînt, şi au zis: ,,Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mînii împotriva întregei adunări?``
耶和华晓谕摩西说:
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
「你吩咐会众说:『你们离开可拉、大坍、亚比兰帐棚的四围。』」
,,Vorbeşte adunării, şi spune -i: ,Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!``
摩西起来,往大坍、亚比兰那里去;以色列的长老也随著他去。
Moise s'a sculat, şi s'a dus la Datan şi Abiram; şi bătrînii lui Israel au mers după el.
他吩咐会众说:「你们离开这恶人的帐棚吧,他们的物件,什么都不可摸,恐怕你们陷在他们的罪中,与他们一同消灭。」
A vorbit adunării, şi a zis: ,,Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi, şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu periţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.``
于是众人离开可拉、大坍、亚比兰帐棚的四围。大坍、亚比兰带著妻子、儿女、小孩子,都出来,站在自己的帐棚门口。
Ei s'au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară, şi au stătut la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor.
摩西说:「我行的这一切事本不是凭我自己心意行的,乃是耶和华打发我行的,必有证据使你们知道。
Moise a zis: ,,Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m'a trimes să fac toate aceste lucruri, şi să nu lucrez din capul meu.
这些人死若与世人无异,或是他们所遭的与世人相同,就不是耶和华打发我来的。
Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaş soartă ca toţi oamenii, nu m'a trimes Domnul;
倘若耶和华创作一件新事,使地开口,把他们和一切属他们的都吞下去,叫他们活活的坠落阴间,你们就明白这些人是藐视耶和华了。」
dar dacă Domnul va face un lucru ne mai auzit, dacă pămîntul îşi va deschide gura ca să -i înghită cu tot ce au, aşa încît se vor pogorî de vii în locuinţa morţilor, -atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.``
摩西刚说完了这一切话,他们脚下的地就开了口,
Pe cînd isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pămîntul de subt ei s'a despicat în două.
把他们和他们的家眷,并一切属可拉的人丁、财物,都吞下去。
Pămîntul şi -a deschis gura, şi i -a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
这样,他们和一切属他们的,都活活的坠落阴间;地口在他们上头照旧合闭,他们就从会中灭亡。
Şi s'au pogorît astfel de vii în locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pămîntul i -a acoperit de tot, şi au perit din mijlocul adunării.
在他们四围的以色列众人听他们呼号,就都逃跑,说:「恐怕地也把我们吞下去。」
Tot Israelul, care era în jurul lor, cînd au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: ,,Să fugim ca să nu ne înghită pămîntul!``
又有火从耶和华那里出来,烧灭了那献香的二百五十个人。
Un foc a ieşit dela Domnul, şi a mistuit pe cei două sute cinci zeci de oameni cari aduceau tămîia.
耶和华晓谕摩西说:
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
「你吩咐祭司亚伦的儿子以利亚撒从火中捡起那些香炉来,把火撒在别处,因为那些香炉是圣的。
,,Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sînt sfinţite.
把那些犯罪、自害己命之人的香炉,叫人锤成片子,用以包坛。那些香炉本是他们在耶和华面前献过的,所以是圣的,并且可以给以色列人作记号。」
Cu cădelniţele acestor oameni cari au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse, cu cari să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sînt sfinţite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.
于是祭司以利亚撒将被烧之人所献的铜香炉拿来,人就锤出来,用以包坛,
Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe cari le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului.
给以色列人作纪念,使亚伦后裔之外的人不得近前来在耶和华面前烧香,免得他遭可拉和他一党所遭的。这乃是照耶和华借著摩西所吩咐的。
Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămîie înaintea Domnului, şi să nu i se întîmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.
第二天,以色列全会众都向摩西、亚伦发怨言说:「你们杀了耶和华的百姓了。」
A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicînd: ,,Voi aţi omorît pe poporul Domnului!``
会众聚集攻击摩西、亚伦的时候,向会幕观看,不料,有云彩遮盖了,耶和华的荣光显现。
Pe cînd se strîngea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe cînd îşi îndreptau privirile spre cortul întîlnirii, iată că l -a acoperit norul, şi s'a arătat slava Domnului.
摩西、亚伦就来到会幕前。
Atunci Moise şi Aaron au venit înaintea cortului întîlnirii.
耶和华吩咐摩西说:
Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
「你们离开这会众,我好在转眼之间把他们灭绝。」他们二人就俯伏于地。
,,Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi -i voi topi într'o clipă!`` Ei au căzut cu feţele la pămînt;
摩西对亚伦说:「拿你的香炉,把坛上的火盛在其中,又加上香,快快带到会众那里,为他们赎罪;因为有忿怒从耶和华那里出来,瘟疫已经发作了。」
şi Moise a zis lui Aaron: ,,Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămîie în ea, du-te repede la adunare, şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mînia Domnului, şi a început urgia.``
亚伦照著摩西所说的拿来,跑到会中,不料,瘟疫在百姓中已经发作了。他就加上香,为百姓赎罪。
Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării; şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămîiat şi a făcut ispăşire pentru norod.
他站在活人死人中间,瘟疫就止住了。
S'a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
除了因可拉事情死的以外,遭瘟疫死的,共有一万四千七百人。
Patrusprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de ceice muriseră din pricina lui Core.
亚伦回到会幕门口,到摩西那里,瘟疫已经止住了。
Aaron s'a întors la Moise, la uşa cortului întîlnirii. Urgia încetase.