II Corinthians 3

Чи нам знов зачинати доручувати самих себе? Чи ми потребуємо, як дехто, листів доручальних до вас чи від вас?

Începem noi iarăş să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau dela voi?

Ви наш лист, написаний у наших серцях, якого всі люди знають і читають!

Voi sînteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.

Виявляєте ви, що ви лист Христів, нами вислужений, що написаний не чорнилом, але Духом Бога Живого, не на таблицях камінних, але на тілесних таблицях серця.

Voi sînteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sînt inimi de carne.

Таку ж певність до Бога ми маємо через Христа,

Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.

не тому, що ми здібні помислити щось із себе, як від себе, але наша здібність від Бога.

Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu,

І Він нас зробив бути здатними служителями Нового Заповіту, не букви, а духа, бо буква вбиває, а дух оживляє.

care ne -a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legămînt nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

Коли ж служіння смерті, вирізане на каменях буквами, було таке славне, що Ізраїлеві сини не могли дивитись на обличчя Мойсея, через славу минущу обличчя його,

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atîta slavă încît fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,

скільки ж більш буде в славі те служіння духа!

cum n'ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?

Бо як служіння осуду слава, то служіння праведности тим більше багате на славу!

Dacă slujba aducătoare de osîndă, a fost slăvită, cu cît mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?

Не прославилося бо прославлене, у цій частині, ради слави, що вона переважує,

Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n'a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

бо коли славне те, що минає, то багато більш у славі те, що триває!

În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cît mai mult va rămînea în slavă ce este netrecător!

Тож, мавши надію таку, ми вживаємо великої сміливости,

Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală;

а не як Мойсей, що покривало клав на обличчя своє, щоб Ізраїлеві сини не дивилися на кінець того, що минає.

şi nu facem ca Moise, care îşi punea o măhramă peste faţă, pentruca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfîrşitului a ceeace era trecător.

Але засліпилися їхні думки, бо те саме покривало аж до сьогодні лишилось незняте в читанні Старого Заповіту, бо зникає воно Христом.

Dar ei au rămas greoi la minte: căci pînă în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această măhramă rămîne neridicată, fiindcă măhrama este dată la o parte în Hristos.

Але аж до сьогодні, як читають Мойсея, на їхньому серці лежить покривало,

Da, pînă astăzi, cînd se citeşte Moise, rămîne o măhramă peste inimile lor.

коли ж вони навернуться до Господа, тоді покривало здіймається.

Dar oridecîteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată.

Господь же то Дух, а де Дух Господній, там воля.

Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

Ми ж відкритим обличчям, як у дзеркало, дивимося всі на славу Господню, і зміняємося в той же образ від слави на славу, як від Духа Господнього.

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într'o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.