II Corinthians 3

Begynde vi atter at anbefale os selv? eller behøve vi, som nogle, Anbefalingsbreve til eder eller fra eder?

Începem noi iarăş să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau dela voi?

I ere vort Brev, som er indskrevet i vore Hjerter, og som kendes og læses af alle Mennesker,

Voi sînteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.

idet det ligger klart som Dagen, at I ere et Kristi Brev, udfærdiget af os, indskrevet ikke med Blæk, men med den levende Guds Ånd, ikke på Stentavler, men på Hjerters Kødtavler.

Voi sînteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sînt inimi de carne.

Men en sådan Tillid have vi til Gud ved Kristus,

Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.

ikke at vi af os selv ere dygtige til at udtænke noget som ud af os selv; men vor Dygtighed er af Gud,

Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu,

som også gjorde os dygtige til at være en ny Pagts Tjenere, ikke Bogstavens, men Åndens; thi Bogstaven ihjelslår, men Ånden levendegør.

care ne -a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legămînt nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

Men når Dødens Tjeneste, med Bogstaver indristet i Sten, fremtrådte i Herlighed, så at Israels Børn ikke kunde fæste Øjet på Moses's Ansigt på Grund af hans Ansigts Herlighed, som dog forsvandt,

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atîta slavă încît fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,

hvorledes skal da ikke Åndens Tjeneste end mere være i Herlighed?

cum n'ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?

Thi når Fordømmelsens Tjeneste havde Herlighed, er meget mere Retfærdighedens Tjeneste rig på Herlighed.

Dacă slujba aducătoare de osîndă, a fost slăvită, cu cît mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?

Ja, det herlige er jo i dette Tilfælde endog uden Herlighed i Sammenligning med den endnu større Herlighed.

Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n'a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

Thi når det, der forsvandt, fremtrådte med Herlighed, da skal meget mere det, der bliver, være i Herlighed.

În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cît mai mult va rămînea în slavă ce este netrecător!

Efterdi vi altså have et sådant Håb, gå vi frem med stor Frimodighed

Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală;

og gøre ikke som Moses, der lagde et Dække over sit Ansigt, for at Israels Børn ikke skulde fæste Øjet på, at det, der forsvandt, fik Ende.

şi nu facem ca Moise, care îşi punea o măhramă peste faţă, pentruca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfîrşitului a ceeace era trecător.

Men deres Tanker bleve forhærdede; thi indtil den Dag i Dag forbliver det samme Dække over Oplæsningen af den gamle Pagt uden at tages bort; thi i Kristus er det, at det svinder.

Dar ei au rămas greoi la minte: căci pînă în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această măhramă rămîne neridicată, fiindcă măhrama este dată la o parte în Hristos.

Men der ligger indtil denne Dag et Dække over deres Hjerte, når Moses oplæses;

Da, pînă astăzi, cînd se citeşte Moise, rămîne o măhramă peste inimile lor.

når de derimod omvende sig til Herren, da borttages Dækket.

Dar oridecîteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată.

Men Herren er Ånden, og hvor Herrens Ånd er, er der Frihed.

Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

Men alle vi, som med ubedækket Ansigt skue Herrens Herlighed som i et Spejl, blive forvandlede til det samme Billede, fra Herlighed til Herlighed, så som det er fra Åndens Herre.

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într'o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.