Psalms 144

Davidův. Požehnaný Hospodin skála má, kterýž učí ruce mé boji, a prsty mé bitvě.

(Un psalm al lui David.) Binecuvîntat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mînile la luptă, degetele la bătălie,

Milosrdenství mé a hrad můj, útočiště mé, vysvoboditel můj, a štít můj, protož v něhoť já doufám; onť mi podmaňuje lidi.

Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

Hospodine, co jest člověk, že se znáš k němu, a syn člověka, že ho sobě tak vážíš?

Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

Člověk marnosti podobný jest, dnové jeho jako stín pomíjející.

Omul este ca o suflare, zilele lui sînt ca umbra care trece.

Hospodine, nakloň svých nebes a sstup, dotkni se hor, a kouřiti se budou.

Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!

Sešli hromobití a rozptyl je, vypusť střely své a poraz je.

Fulgeră, şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile, şi pune -i pe fugă!

Vztáhni ruku svou s výsosti, vysvoboď mne, a vytrhni mne z vod mnohých, z ruky cizozemců.

Întinde-Ţi mînile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mîna fiilor celui străin,

Jejichž ústa mluví marnost, a pravice jejich jest pravice lživá.

a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.

Bože, píseň novou zpívati budu tobě na loutně, a na desíti strunách žalmy tobě prozpěvovati,

Dumnezeule, Îţi voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

Dávajícímu vítězství králům, a vysvobozujícímu Davida, služebníka svého od meče vražedlného.

Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,

Vysvoboď mne, a vytrhni mne z ruky cizozemců, jejichž ústa mluví marnost, a pravice jejich pravice lživá.

izbăveşte-mă şi scapă-mă din mîna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!...

Aby synové naši byli jako štípkové zdárně rostoucí v mladosti své, a dcery naše jako úhelní kamenové, tesaní ku podobenství chrámu.

Fiii noştri sînt ca nişte odrasle, cari cresc în tinereţa lor; fetele noastre ca nişte stîlpi săpaţi frumos, cari fac podoaba caselor împărăteşti.

Špižírny naše plné ať vydávají všelijaké potravy; dobytek náš ať rodí na tisíce, a na deset tisíců v stájích našich.

Grînarele noastre sînt pline, şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în cîmpiile noastre:

Volové naši ať jsou vytylí; ať není vpádu ani zajetí, ani naříkání na ulicích našich.

viţelele noastre sînt prăsitoare; nu -i nicio pagubă, nicio robie, nici un ţipăt în uliţele noastre!

Blahoslavený lid, jemuž se tak děje, blahoslavený ten lid, jehož Hospodin Bohem jest.

Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!