Şi spune -i: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, către cetatea Ierusalimului: ,,Prin obîrşia şi naşterea ta eşti din ţara Cananiţilor; tatăl tău era Amorit, şi mama ta Hetită.
La naştere, în ziua cînd te-ai născut, buricul nu ţi s'a tăiat, n'ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n'ai fost frecată cu sare, şi nici n'ai fost înfăşată în scutece.
Ochiul nimănui nu s'a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe cîmp, aşa de scîrbă le era de tine, în ziua naşterii tale.
Atunci Eu am trecut pe lîngă tine, te-am văzut tăvălită în sîngele tău, şi am zis: ,,Trăieşte chiar şi în sîngele tău!`` Da, ţi-am zis: ,,Trăieşte chiar şi în sîngele tău!``
Te-am înmulţit cu zecile de mii,, ca iarba de pe cîmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţă desăvîrşită; ţi s'au rotunjit ţîţele, ţi -a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M'am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!
Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in supţire, cu mătasă şi cusături cu fir. Ai mîncat floarea făinei, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţă desăvîrşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.
Ţi s'a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţa ta; căci era desăvîrşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.``
,,Dar te-ai încrezut în frumuseţa ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.
Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe cari le-ai împodobit cu toate colorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s'a întîmplat şi nici nu se va mai întîmpla vreodată.
Pînea pe care ţi -o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămîie cu un miros plăcut. Iată ce s'a întîmplat, zice Domnul Dumnezeu!``
Şi în mijlocul tuturor urîciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, cînd erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sîngele tău!
La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.
Dar iată că Mi-am întins mîna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi -o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele Filistenilor, cari au roşit de purtarea ta nelegiuită.
Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîştigat prin daruri, ca să -i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.
Ai fost cu totul altfel decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decît altele.``
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Pentrucă ţi-ai risipit banii în felul acesta, şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urîcioşi, şi din pricina sîngelui copiilor tăi, pe cari li i-ai dat,
de aceea, iată, voi strînge pe toţi ibovnicii cu cari te desmierdai, pe toţi aceia pe cari i-ai iubit şi pe toţi aceia pe cari i-ai urît, da, îi voi strînge împotriva ta din toate părţile, îţi voi desveli goliciunea înaintea lor, şi îţi vor vedea toată goliciunea.
Te voi da în mînile lor; îţi vor surpa casele de curvie, şi îţi vor nimici înălţimile; te vor desbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe, şi te vor lăsa goală, goală de tot.
Îţi vor arde casele cu foc, şi se vor răzbuna pe tine, înaintea unei mulţimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.
Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, ci M'ai aţîţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul, Dumnezeu, ca să nu mai săvîrşeşti alte nelegiuiri cu toate urîciunile tale!``
Tu eşti fata mamei tale, care s'a desgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale, cari s'au desgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o Hetită şi tatăl vostru un Amorit.
Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miază-noapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miază-zi de tine.
Tu nu numai că ai umblat pe căile lor, şi ai săvîrşit aceleaşi urîciuni, ci, ca şi cum atît ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decît ele în toate purtările tale.
Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngîmfată, trăia în belşug şi într'o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mîna celui nenorocit şi celui lipsit.
Samaria n'a făcut nici jumătate din păcatele tale; urîciunile tale au fost mai multe decît ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate urîciunile pe cari le-ai făcut acum.
Tu, care uşurai vina surorilor tale, prin purtrea ta, sufere acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale, prin cari te-ai făcut mai urîcioasă decît ele, acum le faci mai uşoară vina decît a ta; deaceea acopere-te de ruşine, şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!
Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,
Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei, se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăş la starea voastră de mai înainte.
mai înainte de vădirea răutăţii tale, cînd ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi, şi ale fiicelor Filistenilor, cari te dispreţuiesc de jur împrejur!
Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, cînd vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe cari ţi le voi dat ca fiice, dar nu pe temeiul legămîntului făcut cu tine.