Dă-le porunca următoare: ,Luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s'au oprit preoţii, douăsprezece pietre, pe cari să le duceţi cu voi, şi să le puneţi în locul unde veţi petrece noaptea aceasta.``
Şi le -a zis: ,,Treceţi înaintea chivotului Domnului, Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,
pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Cînd vor întreba copiii voştri într'o zi: ,Ce însemnează pietrele acestea pentru voi?`
să le spuneţi: ,Apele Iordanului s'au despicat în două înaintea chivotului legămîntului Domnului; cînd a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s'au despicat în două, şi pietrele acestea să fie totdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel.``
Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei, şi le-au pus în locul unde aveau să rămînă peste noapte.
Iosua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor cari duceau chivotul legămîntului; şi ele au rămas acolo pînă în ziua de azi.
Preoţii cari duceau chivotul au stătut în mijlocul Iordanului pînă la deplina împlinire a celor ce poruncise lui Iosua Domnul să spună poporului, potrivit cu tot ce poruncise Moise lui Iosua. Şi poporul s'a grăbit să treacă.
Cînd au ieşit preoţii, cari duceau chivotul legămîntului Domnului, din mijlocul Iordanului, şi cînd au călcat cu talpa picioarelor pe uscat, apele Iordanului s'au întors la locul lor, şi s'au revărsat ca mai înainte peste toate malurile lui.
Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului pînă ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat -o înaintea noastră pînă am trecut,