Isaiah 14

כי ירחם יהוה את יעקב ובחר עוד בישראל והניחם על אדמתם ונלוה הגר עליהם ונספחו על בית יעקב׃
Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăş pe Israel, şi -i va aduce iarăş la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov.
ולקחום עמים והביאום אל מקומם והתנחלום בית ישראל על אדמת יהוה לעבדים ולשפחות והיו שבים לשביהם ורדו בנגשיהם׃
Popoarele îi vor lua, şi -i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpîni în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Vor ţinea astfel robi pe cei ce -i robiseră pe ei, şi vor stăpîni peste asupritorii lor.
והיה ביום הניח יהוה לך מעצבך ומרגזך ומן העבדה הקשה אשר עבד בך׃
Iar cînd îţi va da Domnul odihnă după ostenelele şi frămîntările tale, şi după aspra robie care a fost pusă peste tine,
ונשאת המשל הזה על מלך בבל ואמרת איך שבת נגש שבתה מדהבה׃
atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, şi vei zice: ,,Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,
שבר יהוה מטה רשעים שבט משלים׃
Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpînitorilor.
מכה עמים בעברה מכת בלתי סרה רדה באף גוים מרדף בלי חשך׃
Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mînia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruţare.
נחה שקטה כל הארץ פצחו רנה׃
Tot pămîntul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie.
גם ברושים שמחו לך ארזי לבנון מאז שכבת לא יעלה הכרת עלינו׃
Pînă şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: ,De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!`
שאול מתחת רגזה לך לקראת בואך עורר לך רפאים כל עתודי ארץ הקים מכסאותם כל מלכי גוים׃
Locuinţa morţilor se mişcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.
כלם יענו ויאמרו אליך גם אתה חלית כמונו אלינו נמשלת׃
Toţi iau cuvîntul ca să-ţi spună: ,Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!`
הורד שאול גאונך המית נבליך תחתיך יצע רמה ומכסיך תולעה׃
Strălucirea ta s'a pogorît şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.
איך נפלת משמים הילל בן שחר נגדעת לארץ חולש על גוים׃
Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor!
ואתה אמרת בלבבך השמים אעלה ממעל לכוכבי אל ארים כסאי ואשב בהר מועד בירכתי צפון׃
Tu ziceai în inima ta: ,Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;
אעלה על במתי עב אדמה לעליון׃
mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.`
אך אל שאול תורד אל ירכתי בור׃
Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului!
ראיך אליך ישגיחו אליך יתבוננו הזה האיש מרגיז הארץ מרעיש ממלכות׃
Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ,Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile,
שם תבל כמדבר ועריו הרס אסיריו לא פתח ביתה׃
care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?`
כל מלכי גוים כלם שכבו בכבוד איש בביתו׃
Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormîntul lui.
ואתה השלכת מקברך כנצר נתעב לבוש הרגים מטעני חרב יורדי אל אבני בור כפגר מובס׃
Dar tu ai fost aruncat departe de mormîntul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată dela nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie, şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.
לא תחד אתם בקבורה כי ארצך שחת עמך הרגת לא יקרא לעולם זרע מרעים׃
Tu nu eşti unit cu ei în mormînt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi.
הכינו לבניו מטבח בעון אבותם בל יקמו וירשו ארץ ומלאו פני תבל ערים׃
Pregătiţi măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pămîntul, şi să umple lumea cu cetăţi!``
וקמתי עליהם נאם יהוה צבאות והכרתי לבבל שם ושאר ונין ונכד נאם יהוה׃
,,Eu mă voi ridica împotriva lor! -zice Domnul oştirilor-şi voi şterge numele şi urma Babilonului, pe fiu şi nepot,`` zice Domnul.
ושמתיה למורש קפד ואגמי מים וטאטאתיה במטאטא השמד נאם יהוה צבאות׃
,,Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină, şi îl voi mătura cu mătura nimicirii,`` zice Domnul oştirilor.
נשבע יהוה צבאות לאמר אם לא כאשר דמיתי כן היתה וכאשר יעצתי היא תקום׃
Domnul oştirilor a jurat, şi a zis: ,,Da, ce am hotărît se va întîmpla, ce am pus la cale se va împlini.
לשבר אשור בארצי ועל הרי אבוסנו וסר מעליהם עלו וסבלו מעל שכמו יסור׃
Voi zdrobi pe Asirian în ţara Mea, îl voi călca în picioare pe munţii Mei; astfel jugul lui se va lua de pe ei, şi povara lui va fi luată de pe umerii lor.``
זאת העצה היעוצה על כל הארץ וזאת היד הנטויה על כל הגוים׃
Iată hotărîrea luată împotriva întregului pămînt, iată mîna, întinsă peste toate neamurile.
כי יהוה צבאות יעץ ומי יפר וידו הנטויה ומי ישיבנה׃
Domnul oştirilor a luat această hotărîre: cine I se va împotrivi? Mîna Lui este întinsă: cine o va abate?
בשנת מות המלך אחז היה המשא הזה׃
În anul morţii împăratului Ahaz, a fost rostită această proorocie:
אל תשמחי פלשת כלך כי נשבר שבט מכך כי משרש נחש יצא צפע ופריו שרף מעופף׃
,,Nu te bucura, ţara Filistenilor, că s'a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur sburător.
ורעו בכורי דלים ואביונים לבטח ירבצו והמתי ברעב שרשך ושאריתך יהרג׃
Atunci cei mai săraci vor putea paşte, şi cei nenorociţi vor putea să locuiască liniştiţi; dar îţi voi lăsa neamul să piară de foame, şi ce va mai rămînea din tine va fi omorît.
הילילי שער זעקי עיר נמוג פלשת כלך כי מצפון עשן בא ואין בודד במועדיו׃
Gemi, poartă! Boceşte-te, cetate! Cutremură-te, toată ţara Filistenilor! Căci un fum vine dela miază noapte, şi şirurile vrăjmaşului sînt strînse.``
ומה יענה מלאכי גוי כי יהוה יסד ציון ובה יחסו עניי עמו׃
,,Şi ce va răspunde trimişilor poporului?`` -,,Că Domnul a întemeiat Sionul, şi că cei nenorociţi din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.`` -