Au venit la Zorobabel şi la capii de familii, şi le-au zis: ,,Să zidim şi noi cu voi; căci, şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru, şi -I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne -a adus aici.``
Dar Zorobabel, Iosua, şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ,,Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne -a poruncit împăratul Cir, împăratul Perşilor.``
şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici ca să -i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cir, împăratul Perşilor, pînă la domnia lui Dariu, împăratul Perşilor.
Şi pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul Perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică.
Dregătorul Rehum, logofătul Şimşai, şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam,
şi celelalte popoare pe cari le -a mutat marele şi vestitul Osnapar şi le -a aşezat în cetatea Samariei, şi în celelalte locuri de dincoace de Rîu, şi aşa mai departe.
Să ştie împăratul că Iudeii plecaţi dela tine şi veniţi printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită şi rea, îi ridică zidurile şi -i dreg temeliile.
Să ştie dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta şi i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, şi vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta.
Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinţilor tăi; şi vei găsi şi vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraţilor şi ţinuturilor, şi că s'au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.
Facem cunoscut împăratului că dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta, şi dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăpînire dincoace de Rîu.``
Iată răspunsul trimes de împărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai, şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, cari locuiau la Samaria şi în alte locuri de cealaltă parte a Rîului. ,,Sănătate, şi aşa mai departe.
Am dat poruncă să se facă cercetări; şi s'a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s'a răsculat împotriva împăraţilor, şi s'a dedat la răscoală şi la răzvrătire.
Îndată ce s'a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Şimşai, şi înaintea tovarăşilor lor de slujbă, s'au dus în grabă la Ierusalim la Iudei, şi i-au oprit cu silă şi cu putere dela lucrările lor.