Romans 4

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

И така, какво ще кажем, че нашият отец Авраам е намерил по плът?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Защото, ако Авраам е бил оправдан чрез дела, той има с какво да се хвали, но не пред Бога.

Căci ce zice Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s'a socotit ca neprihănire.``

Понеже какво казва Писанието? – ?Авраам повярва в Бога, и това му се счете за правда.“

Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

А на този, който върши дела, наградата му не се счита като милост, а като дълг;

pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

а на този, който не върши дела, а вярва в Онзи, който оправдава безбожния, неговата вяра му се счита за правда.

Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.

Както и Давид говори за блаженството на човека, на когото Бог зачита правда независимо от дела:

,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!

?Блажени онези, чиито беззакония са простени, чиито грехове са покрити;

Ferice de omul, căruia nu -i ţine Domnul în seamă păcatul!``

блажен е онзи човек, на когото Господ няма да счете грях.“

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``

Обаче това блаженство само за обрязаните ли е, или и за необрязаните? Понеже казваме, че на Авраам вярата се счете за правда.

Dar cum i -a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.

Как тогава му се счете? Когато беше обрязан ли, или необрязан? Не когато беше обрязан, а необрязан.

Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;

И той прие знака на обрязването като печат на правдата от вярата, която имаше, когато беше необрязан, за да бъде той баща на всички, които вярват, макар и необрязани, за да се счете и на тях правдата,

şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.

и баща на онези обрязани, които не само са обрязани, но и ходят по стъпките на вярата, която нашият баща Авраам имаше, когато беше необрязан.

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n'a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

Защото обещанието на Авраам или на потомството му – че ще бъде наследник на света – не стана чрез закона, а чрез правдата от вяра.

Căci, dacă moştenitori sînt ceice se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;

Защото, ако са наследници тези, които са от закона, то вярата е празна и обещанието – осуетено.

pentrucă Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

Защото законът докарва гняв, а там, където няма закон, няма и престъпление.

Deaceea moştenitori sînt ceice se fac prin credinţă, pentruca să fie prin har, şi pentruca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămînţa lui Avraam: nu numai pentru sămînţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

Затова оправданието е от вяра, за да бъде по благодат, така че обещанието да бъде сигурно за цялото потомство – не само за това, което е от закона, но и за онова, което е от вярата на Авраам, който е баща на всички нас,

dupăcum este scris: ,,Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.`` El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.

както е писано: ?Направих те баща на много народи“, пред Бога, на когото той повярва, който съживява мъртвите и вика несъществуващото като съществуващо.

Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: ,,Aşa va fi sămînţa ta.``

Авраам, надявайки се, без да има причина за надежда, повярва, за да стане баща на много народи, според казаното: ?Толкова ще бъде твоето потомство.“

Şi, fiindcă n'a fost slab în credinţă, el nu s'a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

И без да отслабне във вяра, като виждаше, че тялото му е вече замъртвяло, тъй като беше на около сто години, както и мъртвостта на утробата на Сара,

El nu s'a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

не се усъмни в Божието обещание чрез неверие, а се укрепи във вяра, като отдаде слава на Бога

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

и като беше напълно уверен, че това, което Бог е обещал, Той е силен и да го изпълни.

De aceea credinţa aceasta ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``

Затова му се счете за правда.

Dar nu numai pentru el este scris că ,,i -a fost socotită ca neprihănire``;

Но това, че му се счете, не беше написано само за него,

ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

а и за нас. Тя ще се счита за правда и на нас, които вярваме в Този, който възкреси от мъртвите Иисус, нашия Господ,

care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

който беше предаден за нашите прегрешения и беше възкресен за нашето оправдание.