În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia Daniţilor îşi cauta o moşie ca să se aşeze în ea, căci pînă în ziua aceea nu -i căzuse la sorţi nici o moştenire în mijlocul semintiilor lui Israel.
Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe cari i-au trimes din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s'o cerceteze. Ei le-au zis: ,,Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.`` Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo.
Cînd erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tînărului Levit, s'au apropiat şi i-au zis: ,,Cine te -a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?``
Cei cinci oameni au plecat, şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul Sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpînind peste ei; erau departe de Sidoniţi, şi n'aveau nici o legătură cu alţi oameni.
,,Haidem``, au răspuns ei, ,,să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara, şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpînire pe ţara aceasta.
Cînd veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat -o în mînile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pămînt.``
S'au suit, şi au tăbărît la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat pînă în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan).
Atunci cei cinci oameni cari se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvîntul şi au zis fraţilor lor: ,,Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut.``
Şi cei cinci oameni cari se duseseră să iscodească ţara, s'au suit şi au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor de război.
Ei au răspuns: ,,Taci, pune-ţi mîna la gură, şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotul unei seminţii şi unei familii din Israel?``
El a răspuns: ,,Dumnezeii mei, pe cari mi -i făcusem, mi i-aţi luat împreună cu preotul şi aţi plecat: ce-mi mai rămîne? Cum puteţi dar să-mi spuneţi: ,Ce ai?``
Fiii lui Dan i-au zis: ,,Să nu-ţi auzim glasul; căci altfel nişte oameni amărîţi se vor arunca asupra voastră, şi te vei perde şi pe tine şi pe cei din casa ta.``
Au ridicat dar ce făcuse Mica, şi au luat pe preotul care era în slujba lui, şi s'au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin ascuţişul săbiei, şi au ars cetatea.
Nimeni n'a izbăvit -o, căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n'aveau nicio legătură cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea, şi au locuit în ea;
Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei Daniţilor, pînă pe vremea robirii ţării.