Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, cari nici chiar la păgîni nu se pomenesc; pînă acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.
Cît despre mine, măcar că n'am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cînd aş fi fost de faţă, pe celce a făcut o astfel de faptă.
Însă n'am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei răpareţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.
Ci v'am scris să n'aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate``, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.