Ecclesiastes 6

Jest bídná věc, kterouž jsem viděl pod sluncem, a lidem obyčejná:
Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întîlneşte des între oameni.
Kterému člověku dal Bůh bohatství a zboží i slávu, tak že nemá nedostatku duše jeho v ničemž, čehokoli žádá, a však nedopouští mu Bůh užívati těch věcí, ale jiný leckdos sžíře to, a toť jest marnost a bídná věc.
Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu -i lipseşte nimic din ce -i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu -l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.
Zplodil-li by kdo sto synů, a byl by živ mnoho let, jakkoli rozmnoženi jsou dnové let jeho, nebyl-li život jeho nasycen dobrými věcmi, a neměl by ani pohřbu, pravím, že šťastnější jest nedochůdče nežli on.
Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricît de mult i s'ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n'are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el.
Nebo ono v zmaření přicházeje, do temností odchází, a jméno jeho temnostmi přikryto bývá.
Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întunerec;
Nýbrž ani slunce nevídá, aniž čeho poznává, a tak odpočinutí má lepší nežli onen.
n'a văzut, nici n'a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.
A byť pak byl živ dva tisíce let, a pohodlí by neužil, zdaliž k jednomu místu všickni neodcházejí?
Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
Všecka práce člověka jest pro ústa jeho, a však duše jeho nemůže se nasytiti.
Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată.
Nebo co má více moudrý nežli blázen? A co chudý, kterýž se umí chovati mezi lidmi?
Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
Lépe jest viděti nežli žádati, ale i to jest marnost a trápení ducha.
Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
Čímžkoli jest, dávno jest tím nazván, a známé bylo, že člověk býti měl, a že se nebude moci souditi s silnějším, nežli jest sám.
Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s'a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se judece cu celce este mai tare decît el.
A poněvadž předsevzetí mnohá rozmnožují marnost, co na tom má člověk?
Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
Nebo kdo ví, co by bylo dobrého člověku v tomto životě, v počtu dnů marného života jeho, kteříž pomíjejí jako stín? Aneb kdo oznámí člověku, co se díti bude po něm pod sluncem?
Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?