,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le -a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa`, -zice Domnul. -,Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mîhnit, spre cel ce se teme de cuvîntul Meu.
Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decît cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gîtul unui cîne, cine aduce un dar de mîncare, este ca cel ce ar vărsa sînge de porc, cine arde tămîie, este ca cel ce s'ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urîciunile lor.
De aceea şi Eu, voi alege ce este spre nefericirea lor, şi voi aduce peste ei lucrurile de cari se tem, căci cînd am chemat Eu, n'au răspuns, şi cînd am vorbit Eu, n'au ascultat; ci au făcut ce este rău înaintea Mea, şi au ales ce nu-Mi place!``
,,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, voi, cari vă temeţi de Cuvîntul Lui. Iată ce zic fraţii voştri, cari vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: ,Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!` -Dar ei vor rămînea de ruşine!
Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într'o zi? Se naşte un neam aşa dintr'o dată? Abia au apucat -o muncile, şi fiica Sionului şi -a şi născut fiii!
,,Aş putea să deschid pîntecele mamei, şi să nu las să nască? zice Domnul. -Eu care fac să nască, aş putea să împedec oare naşterea?`` zice Dumnezeul tău.
Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un rîu, şi slava neamurilor ca un pîrîu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi; veţi fi purtaţi în braţe, şi desmerdaţi pe genunchi.
Şi cînd veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba.`` -Domnul Îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să -I simtă mînia.
Ceice se sfinţesc şi se curăţesc în grădini, mergînd unul cîte unul, în mijlocul celor ce mănîncă şi carne de porc, şi şoareci şi alte lucruri urîcioase, toţi aceia vor pieri, -zice Domnul. -
Şi voi pune un semn între ele, şi voi trimete la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul şi la Lud, cari trag cu arcul, la Tubal şi la Iavan, în ostroavele depărtate, cari n'au auzit vorbindu-se niciodată de Mine, şi n'au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri.
Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în cară şi pe tărgi, pe catîri şi pe dromadere, la muntele Meu cel sfînt, la Ierusalim-zice Domnul-cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mîncare, într'un vas curat, la Casa Domnului.
Căci după cum cerurile cele noi, şi pămîntul cel nou, pe cari le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul-aşa va dăinui şi sămînţa voastră şi numele vostru.
,Şi cînd vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor cari s'au răzvrătit împotriva Mea; căci vermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.`