,,Plîngeţi-vă, plîngeţi-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, şi Eu nu sînt bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile dinaintea ei, şi preacurviile dela ţîţele ei!
Mama lor a curvit; cea care i -a născut s'a necinstit; căci a zis: ,Voi alerga după ibovnicii mei, cari îmi dau pînea şi apa mea, lîna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!`
Va alerga după ibovnicii ei, dar nu -i va ajunge; îi va căuta, dar nu -i va găsi. Apoi va zice: ,Hai să mă întorc iarăş la bărbatul meu cel dintîi, căci eram mai fericită atunci decît acum!`
Deaceea Îmi voi lua iarăş înapoi grîul la vremea lui, şi mustul la vremea lui, şi îmi voi ridica iarăş dela ea lîna şi inul pe cari i le dădusem ca să -i acopere goliciunea.
Îi voi pustii şi viile şi smochinii, despre cari zicea: ,Aceasta este plata pe care mi-au dat -o ibovnicii mei!` Le voi preface într'o pădure, şi le vor mînca fiarele cîmpului.
O voi pedepsi pentru zilele cînd tămîia Baalilor, cînd se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, şi alerga după ibovnicii ei, uitînd de Mine, zice Domnul.``
Acolo, îi voi da iarăş viile, şi valea Acor i -o voi preface într'o uşă de nădejde, şi acolo, va cînta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua cînd s'a suit din ţara Egiptului.
În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legămînt cu fiarele cîmpului, cu păsările cerului şi cu tîrîtoarele pămîntului, voi sfărîma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război, şi -i voi face să locuiască în linişte.