Jeremiah 33

Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe cînd era încă închis în curtea temniţei:
耶利米还囚在护卫兵的院内,耶和华的话第二次临到他说:
,,Aşa vorbeşte Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui Nume este Domnul:
「成就的是耶和华,造作、为要建立的也是耶和华;耶和华是他的名。他如此说:
,Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe cari nu le cunoşti.
你求告我,我就应允你,并将你所不知道、又大又难的事指示你。
Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetăţii acesteia, şi despre casele împăraţilor lui Iuda, cari vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de întărire şi pentru săbii,
论到这城中的房屋和犹大王的宫室,就是拆毁为挡敌人高垒和刀剑的,耶和华─以色列的 神如此说:
cînd vor înainta să lupte împotriva Haldeilor, şi cînd se vor umplea cu trupurile moarte ale oamenilor, pe cari -i voi lovi în mînia Mea şi în urgia Mea, şi din pricina răutăţii cărora Îmi voi ascunde Faţa de această cetate:
人要与迦勒底人争战,正是拿死尸充满这房屋,就是我在怒气和忿怒中所杀的人,因他们的一切恶,我就掩面不顾这城。
Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.
看哪,我要使这城得以痊癒安舒,使城中的人得医治,又将丰盛的平安和诚实显明与他们。
Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel, şi -i voi aşeza iarăş ca odinioară.
我也要使犹大被掳的和以色列被掳的归回,并建立他们和起初一样。
Îi voi curăţi de toate nelegiuirile, pe cari le-au săvîrşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin cari M'au supărat, şi prin cari s'au răzvrătit împotriva Mea.
我要除净他们的一切罪,就是向我所犯的罪;又要赦免他们的一切罪,就是干犯我、违背我的罪。
Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă, printre toate neamurile pămîntului. Ele vor afla tot binele pe care li -l voi face, vor rămînea mirate şi uimite de toată fericirea, şi de toată propăşirea pe care le -o voi da.``
这城要在地上万国人面前使我得颂讚,得荣耀,名为可喜可乐之城。万国人因听见我向这城所赐的福乐、所施的恩惠平安,就惧怕战兢。
Aşa vorbeşte Domnul: ,,Se vor mai auzi iarăş în locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni nici dobitoace, se vor mai auzi iarăş în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,
耶和华如此说:「你们论这地方,说是荒废无人民无牲畜之地,但在这荒凉无人民无牲畜的犹大城邑和耶路撒冷的街上,
strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cîntecele mirelui şi cîntecele miresei, glasul celor ce zic: ,Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!` Glasul celor ce aduc jertfe de mulţămire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării, şi îi voi aşeza iarăş ca odinioară, zice Domnul.``
必再听见有欢喜和快乐的声音、新郎和新妇的声音,并听见有人说:要称谢万军之耶和华,因耶和华本为善;他的慈爱永远长存!又有奉感谢祭到耶和华殿中之人的声音;因为我必使这地被掳的人归回,和起初一样。这是耶和华说的。」
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui, vor mai fi iarăş locuinţe de păstori, cari-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte,
万军之耶和华如此说:「在这荒废无人民无牲畜之地,并其中所有的城邑,必再有牧人的住处;他们要使羊群躺卧在那里。
în cetăţile din cîmpie, în cetăţile de la miază zi, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda, vor mai trece iarăş oile pe supt mîna celui ce le numără, zice Domnul.``
在山地的城邑、高原的城邑、南地的城邑、便雅悯地、耶路撒冷四围的各处,和犹大的城邑必再有羊群从数点的人手下经过。这是耶和华说的。」
,,Iată, vin zile, zice Domnul``, cînd voi împlini cuvîntul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
耶和华说:「日子将到,我应许以色列家和犹大家的恩言必然成就。
În zilele acelea şi în vremile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.
当那日子,那时候,我必使大卫公义的苗裔长起来;他必在地上施行公平和公义。
În zilele acelea, Iuda va fi mîntuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea1 (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră.``
在那日子犹大必得救,耶路撒冷必安然居住,他的名必称为『耶和华─我们的义』。
Căci aşa vorbeşte Domnul: ,,David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş, care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.
「因为耶和华如此说:大卫必永不断人坐在以色列家的宝座上;
Nici preoţii şi Leviţii, nu vor fi lipsiţi niciodată înaintea Mea de urmaşi cari să aducă arderidetot, să ardă tămîie împreună cu darurile de mîncare, şi să aducă jertfe în toate zilele!``
祭司、利未人在我面前也不断人献燔祭、烧素祭,时常办理献祭的事。」
Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:
耶和华的话临到耶利米说:
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legămîntul Meu cu ziua, şi legămîntul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,
「耶和华如此说:你们若能废弃我所立白日黑夜的约,使白日黑夜不按时轮转,
atunci se va putea rupe şi legămîntul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, cari să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legămîntul Meu cu Leviţii, preoţii, cari Îmi fac slujba.
就能废弃我与我仆人大卫所立的约,使他没有儿子在他的宝座上为王,并能废弃我与事奉我的祭司、利未人所立的约。
Ca oştirea cerurilor, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămînţa robului Meu David, şi pe Leviţii, cari-Mi slujesc.``
天上的万象不能数算,海边的尘沙也不能斗量;我必照样使我仆人大卫的后裔和事奉我的利未人多起来。」
Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:
耶和华的话临到耶利米说:
,,N'ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ,A lepădat Domnul cele două familii, pe cari le alesese?` Atît de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu -l mai privesc ca un popor.
「你没有揣摩这百姓的话吗?他们说:『耶和华所拣选的二族,他已经弃绝了。』他们这样藐视我的百姓,以为不再成国。
Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă n'am făcut legămîntul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n'am aşezat legile cerurilor şi ale pămîntului,
耶和华如此说:若是我立白日黑夜的约不能存住,若是我未曾安排天地的定例,
atunci voi lepăda şi sămînţa lui Iacov şi a robului Meu David, şi nu voi mai lua din sămînţa lui pe cei ce vor stăpîni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, şi voi avea milă de ei!``
我就弃绝雅各的后裔和我仆人大卫的后裔,不使大卫的后裔治理亚伯拉罕、以撒、雅各的后裔;因为我必使他们被掳的人归回,也必怜悯他们。」